x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Misiune cu elicopterul a poliţiştilor de frontieră din Mehedinţi: "Am găsit noi căi de acces dinspre frontieră"

Misiune cu elicopterul a poliţiştilor de frontieră din Mehedinţi: "Am găsit noi căi de acces dinspre frontieră"

28 Feb 2014   •   18:50
Misiune cu elicopterul a poliţiştilor de frontieră din Mehedinţi: "Am găsit noi căi de acces dinspre frontieră"

Poliţiştii de frontieră mehedinţeni au desfăşurat, vineri, misiuni de supraveghere a frontierei de stat cu ajutorul unui elicopter al Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Mehedinţi, Valeriu Pera, a declarat pentru AGERPRES că scopul acestora a fost combaterea migraţiei ilegale şi contrabandei cu produse accizabile provenite din Republica Serbia.

'Acţiunile respective s-au organizat în sectorul Sviniţa-Salcia al fluviului Dunărea, în zonele cu risc infracţional ridicat pretabile migraţiei ilegale şi contrabandei, a desfăşurării pescuitului ilegal şi a căilor de comunicaţii utilizate de braconieri, de observare a eventualelor modificării survenite în configuraţia terenului şi de adaptare a dispozitivelor de supraveghere a frontierei de stat la situaţia reală din teren', a precizat Pera.

Reprezentantul STPF Mehedinţi a arătat că în timpul executării misiunilor aeriene, poliţiştii de frontieră mehedinţeni au efectuat activităţi de recunoaştere a traseului liniei de frontieră, au verificat şi înregistrat video noi căi de acces apărute spre şi dinspre frontieră, starea mijloacelor de control, a semnelor de frontieră şi au cooperat cu echipajele ambarcaţiunilor proprii deplasate în perimetrul de competenţă pentru descoperirea eventualelor persoane sau nave aflate în dificultate pe fluviu.

Potrivit sursei citate, în următoarea perioadă misiunile de cercetare aeriană efectuate în sprijinul poliţiştilor de frontieră se vor intensifica, acestea crescând semnificativ eficienţa serviciului de supraveghere al frontierei de stat care este şi frontiera externă a Uniunii Europene.

×