x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Năstase atacă ISC în instanţă. Fostul premier acuză Inspectoratul de Stat în Construcţii că i-a afectat imaginea

Năstase atacă ISC în instanţă. Fostul premier acuză Inspectoratul de Stat în Construcţii că i-a afectat imaginea

14 Mai 2013   •   09:24
Năstase atacă ISC în instanţă. Fostul premier acuză Inspectoratul de Stat în Construcţii că i-a afectat imaginea

Adrian Năstase acuză Inspectoratul de Stat în Construcţii că i-a afectat demnitatea. Nastase spune că, în luna februarie, reprezentanţii instituţiei au minţit când au spus că fostul demnitar nu a vrut să plătească partea sa de prejudiciu din dosarul Trofeul Calitaţii, de aproximativ 750.000 de euro, anunţă Antena3.

În solicitarea formulată la Judecătoria Sectorului 5, fostul premier arată că intenţia sa de a plăti suma de aproximativ 3,4 milioane lei, partea sa de prejudiciu fixată de instanţă în dosarul Trofeul Calităţii, a fost stopată de refuzul iniţial al Inspectoratului de Stat în construcţii, de a accepta banii. Adrian Năstase consideră că imaginea sa a fost afectată de către comunicatul de presă emis de Inspectorat pe 13 februarie, în care NU era menţionat refuzul instituţiei de a lua banii. Mai exact, fostul premier cere ca ISC să informeze publicul cu privire la ce s-a întâmplat în realitate în legătură cu prejudiciu, după condamnarea sa la doi ani de închisoare.                                                                                          

Primul termen al procesului deschis de Adrian Năstase va avea loc pe 4 iunie, la Judecătoria Sectorului 5.

×