x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Negrescu: Ne dorim o democratizare a accesului la politica europeană

Negrescu: Ne dorim o democratizare a accesului la politica europeană

23 Iul 2018   •   16:41
Negrescu: Ne dorim o democratizare a accesului la politica europeană

Ministrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu, a declarat, luni, la Fălticeni, că politica de coeziune este foarte importantă, că trebuie exclusă mentalitatea de ''cetăţean de rangul doi'', trebuie depăşite decalajele în interiorul Comunităţii şi se impune o democratizare a accesului la dezbaterea europeană. 

''Nu dorim să mai construim un mesaj european fără să fie reprezentativ pentru cetăţeni şi reprezentativ pentru România. Ne dorim o democratizare a accesului la politica europeană, la dezbaterea europeană, la informaţia europeană. Acest concept este central, pentru că, atunci când mergi la Bruxelles, trebuie să ai în spate oameni, trebuie să în spatele tău consultările pe care le-ai avut, un mesaj real (...) Există un fond european tocmai pentru a se combate aceste decalaje şi să ajungem la o convergenţă reală, economică, socială şi teritorială (...) E bine ca această dezbatere despre convergenţă şi reducerea decalajelor să se desfăşoare aici în regiunea NE şi este important să se desfăşoare în Suceava, la Fălticeni, şi nu doar în localităţile mari, ci într-o localitate mai mică, prosperă, care se dezvoltă (...) Vrem să dăm şansa tuturor să-şi facă auzită vocea, să se exprime'', a spus Negrescu, care a participat, luni, la Fălticeni, la o dezbatere privind viitorului UE, în perspectiva preluării preşedinţiei rotative a UE de către România la 1 ianuarie 2019. 

El a spus că a purtat discuţii "cu aceia care s-au născut într-o Românie europeană" şi a constatat că aceştia nu văd un alt tip de Românie, ''nu-şi imaginează o lume fără UE'', nu văd posibilitatea să existe o Românie care să nu fie în UE. 

"Din păcate există forţe în acest Spaţiul Comun care, astăzi, promovează un alt tip de mesaj, care spun că nu ar trebui să existe fondurile structurale, care spun că Politica Agricolă Comună trebuie să fie reformată, care spun că subvenţiile primite de agricultori n-ar trebui să mai existe şi fiecare stat să se descurce singur, care spun că e mai bine să ne concentrăm pe propriile noastre interese decât să vorbim de ceea ce putem face împreună. Ori, România trebuie să vină cu un alt tip de mesaj. Vorbim de această alocare, potenţială, de 27 de milioane de euro, vorbim de aproximativ 370 de miliarde de euro alocaţi pentru politica de coeziune la nivel european'', a spus Negrescu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: victor negrescu