Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru început, reacția a fost explozivă. Pe o criză estivală de subiecte, televiziunile s-au înghesuit ca pe capul unui criminal în serie, gata parcă să declanșeze un proces național, o vânătoare de vrăjitoare și o revoluție care să pună bazele noii societăți. Din acest punct de vedere, apucăturile freudiene ale profesorului Bulai ar putea fi socotite ca un pretext pentru încă un nou program ”România Educată”, parcă lăsată în adormire pentru viitorul președinte al României, sau unul de catalizare în țara noastră a unei mișcări politice de tip progresist. Ca să nu mă gândesc la o guvernare de acest soi.
În ciuda așteptărilor mari și a promisiunilor făcute, proiectul prezidențial „România Educată” nu a reușit să aducă îmbunătățirile esențiale necesare sistemului de învățământ din România. De la lansare, inițiativa a fost marcată de o serie de eșecuri și de o lipsă de coerență în implementare, iar reformele propuse au rămas în mare parte pe hârtie, nefiind urmate de acțiuni concrete și eficiente, ceea ce a creat o disonanță între discursurile politice optimiste și realitatea din teren, unde școlile continuă să se confrunte cu probleme cronice, cum ar fi lipsa de resurse, infrastructura deficitară și subfinanțarea cronică.
Un alt punct critic al proiectului este abordarea superficială a formării cadrelor didactice. Deși proiectul „România Educată” a subliniat importanța pregătirii continue a profesorilor, în practică, aceste inițiative au fost fie insuficiente, fie prost gestionate. Multe programe de formare au fost organizate în grabă, fără o evaluare adecvată a nevoilor reale ale profesorilor și fără a oferi resursele necesare pentru a implementa noile metode de predare. Ca urmare, mulți profesori se simt nepregătiți și demotivați, ceea ce afectează direct calitatea educației oferite elevilor.
De asemenea, proiectul a fost criticat pentru lipsa de transparență și pentru gestionarea ineficientă a fondurilor alocate. Birocrația excesivă și lipsa unei viziuni clare au dus la risipirea resurselor și la implementarea unor măsuri care nu au avut impactul dorit. În loc să abordeze problemele structurale ale sistemului de învățământ, multe dintre inițiativele „României Educate” s-au concentrat pe soluții pe termen scurt, fără a oferi o bază solidă pentru o reformă durabilă.
„România Educată” nu a reușit să producă schimbările profunde promise în sistemul educațional românesc. În loc să catalizeze o mișcare care să îmbunătățească calitatea educației, proiectul a rămas blocat în faza de intenție, eșuând să adreseze nevoile reale ale elevilor și profesorilor. În acest context, este imperativ ca viitoarele inițiative de reformă să învețe din greșelile „României Educate” și să adopte o abordare mai pragmatică și orientată spre rezultate concrete.
Să ne întoarcem la dezvăluirea de la SNSPA, trecută repede la plural. Adică la alte dezvăluiri. Să reținem că ea aparține unui grup de jurnaliști plecați de la ziarul Libertatea în urma unor neînțelegeri. S-au ciocnit zgomotos două rigidități. Cea elvețiană cu cea a lui Cătălin Tolontan. Dezvăluirea comportamentului lui Alfred Bulai a fost tratată ca un produs de lansare a unui nou site, adică a unui instrument de presă, care este bazat tot pe audiență. Deci pe încasări.
De ce la SNSPA? După părerea mea, putea izbucni oriunde. Situația este aproape identică, inclusiv la Facultatea de Teologie, unde nu prea sunt fete. Sau cel puțin în trei sferturi din universitățile românești, devenite de ani buni feude ale unor profesori, jumătate dascăli cu oarece operă, jumătate politicieni de mâna a treia și, în întregime, niște oameni de afaceri cu acte în regulă. Adică obligați de statut să desfășoare activități economice sau să poată acționa ca personaje lacome puse pe căpătuială și pe vămuit domeniul, un fel se stăpâni de instituții generatoare de forță de muncă intelectuală, de bani și cu mare influență politică.
De la SNSPA a fost livrat materialul pentru că SNSPA-ul este cea mai vizibilă, cea mai înțesată de dubii, cea mai vulnerabilă, cu cele mai multe „păcate” și cea mai implicată universitate în jocurile politice din țara noastră, cea mai activă în influențarea opiniei publice și cu cele mai multe vedete pe micul ecran. Jumătate dintre profesori joacă în ”Partida Străinătății”, jumătate prin cea națională și comunistoidă, în timp ce o altă parte mai are un cât de o normă pe la Serviciile Secrete.
Să fie o întâmplare că scandalul Bulai a izbucnit ca preludiu al unei dintre cele mai fierbinți toamne politice a țării? Să fi fost vizate excesele lui Alfred Bulai sau implicările politice ale lui Remus Pricopie? Rectorul SNSPA se visează candidat la Președinție? Sau Premier? Vrea vizibilitate sau urmărește să fie și Ministrul Educației? După aparițiile sale din ultima vreme, se vede limpede că Remus Pricopie numai chef de scris cărți și de perfecționat activitatea didactică a școlii nu are.
Să fi deranjat părerile lui Alfred Bulai, destul de discret în ultima bucată de vreme!, sau el să fi fost doar capătul de sfoară de care se trage pentru deșirarea întregii plase de interese de la SNSPA?
Să reținem că, imediat după apariția dezvăluirii, în scandal au fost împinși și Marius Pieleanu și Cristian Pîrvulescu, Remus Pricopie chiar, Mihaela Miroiu și Ștefan Stănciugelu. Pe undeva, prin acest grup ar trebui să se afle și cel vizat cu prioritate. Poate că pe lângă apucăturile lui Bulai să fi fost avuți în vedere și Marius Pieleanu și Cristian Pîrvulescu. Unul este la pupitrul sondajelor politice destul de influente și de comerciale, mai ales la dispoziția PSD. Marius Pieleanu, ca și Vasile Dîncu cu a sa Metro Media Transilvania, a fost lansat și „consolidat” de sondajele contractate prin Avangarde, casă de afaceri și influențe politice. Marius Pieleanu este și patron, și profesor, și comentator politic, nu are pasiunea fotbalului ca Dîncu, dar probabil că altele completează spectrul pasiunilor și preocupărilor sale. Cristian Pîrvulescu este și el un jucător politic pe partea opusă, din lista Soros: când la Bruxelles, când la SNSPA, când consilier, când la televiziunile sistemului.
Avea cineva un plan și un interes să mai tundă din influența acestor personaje? Sau să le dinamiteze definitiv pe unele dintre ele? Are cineva o preocupare de reformare a școlii politice numită SNSPA? Sau sunt vizate doar niște personaje și produsul muncii lor? Mă refer la comentarii publice și la sondaje!
Pentru început, presupun că încă nu avem parte de personaje puritane aflate la baza unei mișcări de curățire morală a învățămîntului superior din țara noastră.
Sistemul educațional universitar din România se confruntă de mult timp cu probleme serioase, de la corupție la lipsa de integritate academică. În ciuda acestui fapt, nu există încă o mișcare coordonată și puternică menită să abordeze și să soluționeze aceste aspecte. Acest vid moral și de leadership lasă loc pentru perpetuarea unor practici defectuoase, care subminează calitatea și credibilitatea educației superioare românești.
Absenta unor personaje dedicate cu adevărat curățirii morale a învățământului superior, poate fi explicată prin multiplele interese și legături care se suprapun în acest domeniu. Mulți dintre cei care ar putea avea puterea și influența să facă schimbări sunt, adesea, implicați în aceleași practici pe care ar trebui să le elimine. În plus, lipsa unei presiuni puternice din partea societății civile și a mediului academic pentru o reformă morală profundă contribuie la stagnarea în acest sens, iar fără o voință colectivă clară și fără lideri capabili și dispuși să își asume riscurile necesare, o mișcare de purificare morală rămâne doar un ideal îndepărtat.
Un alt obstacol major în calea unei asemenea mișcări este lipsa unui cadru legal și instituțional robust care să sprijine aceste eforturi. Chiar dacă ar apărea lideri puritani, aceștia ar avea nevoie de instrumente legale și administrative pentru a implementa reforme eficiente, căci în prezent, legislația și reglementările sunt adesea insuficiente sau necorespunzătoare pentru a face față provocărilor complexe din învățământul superior. Fără reforme legislative care să sprijine integritatea și să sancționeze ferm abaterile, orice încercare de curățire morală riscă să fie ineficientă.
Pot rezuma toate acestea astfel: absența unor personaje puritane la baza unei mișcări de curățire morală a învățământului superior din România subliniază problemele structurale și culturale adânci ale acestui sistem. Este nevoie de o mobilizare amplă, de o voință politică puternică și de sprijin legislativ pentru a iniția și susține o astfel de mișcare, însă până atunci, învățământul superior românesc va continua să fie afectat de corupție și lipsa de integritate, afectând negativ calitatea educației și credibilitatea diplomelor obținute.
Cum suntem doar la primele rostogoliri ale valului nu ne rămîne decât să stăm pe țărm și să privim desfășurarea. În final, acest scandal ar putea aduce schimbări semnificative în peisajul academic și politic din România sau ar putea să se stingă, lăsând loc pentru alte subiecte de interes public. În orice caz, rămâne de văzut cum va evolua această situație și ce impact va avea pe termen lung asupra societății românești.
În mijlocul acestui tumult și al speculațiilor febrile, cuvintele lui Albert Camus pare să răsune cu o claritate revelatoare: ”Un om se definește prin ceea ce face atunci când nu este observat.” și subliniază adevărata esență a caracterului și a moralității într-o eră în care expunerea publică poate fi atât un catalizator al schimbării, cât și o scenă pentru spectacolul senzaționalist. În contextul scandalului de la SNSPA și al eșecurilor proiectului ”România Educată”, întrebarea esențială nu este doar dacă instituțiile pot schimba fața publică a educației, ci și dacă pot rezolva problemele fundamentale care se ascund în umbra lor.
Reacția explozivă a societății românești la dezvăluirile de presă ar putea reflecta o dorință profundă de schimbare, dar este de asemenea posibil ca aceste manifestări să rămână doar la nivel de superficialitate, fără a se adresa problemelor de bază. Fie că vorbim de absența reformelor esențiale în educație sau de lipsa unei mișcări autentice pentru curățirea morală a sistemului, ceea ce se întâmplă în mod real este crucial pentru a înțelege dacă aceste crize sunt, într-adevăr, puncte de cotitură sau doar episoade temporare de agitație.
„Dacă vrem să schimbăm lumea, trebuie să ne schimbăm pe noi înșine”, spunea Mahatma Gandhi, aducând în prim-plan ideea că adevăratele reforme necesită introspecție și acțiune consistentă, nu doar retorică și înfățișare publică. În acest sens, scandalul de la SNSPA și eșecurile „României Educate” nu sunt doar despre individul expus, ci despre sistemele și structurile care facilitează perpetuarea acestor neajunsuri, reprezintă un apel la o reformă profundă care să meargă dincolo de schimbările de suprafață și să abordeze rădăcinile problemelor. Privind înainte, rămâne de văzut dacă România va reuși să transforme aceste momente de criză în oportunități de reformă reală sau dacă va continua să se limiteze la un spectacol public. Cât timp nu se va pune accent pe schimbarea adevărată, în loc de celebrele soluții temporare, țara noastră va rămâne captivă într-un ciclu de promisiuni și dezamăgiri, fără a atinge esența progresului real. Așadar, întrebarea crucială pe care trebuie să ne-o adresăm este: cât de adâncă și de sinceră va fi transformarea care urmează?
