x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nelu Tătaru, la Focșani: Managementul Spitalului Județean va fi asigurat de cadre militare

Nelu Tătaru, la Focșani: Managementul Spitalului Județean va fi asigurat de cadre militare

13 Apr 2020   •   11:57
Nelu Tătaru, la Focșani: Managementul Spitalului Județean va fi asigurat de cadre militare
Sursa foto: Captura Antena 3

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, luni, că a decis ca managementul Spitalului Județean Focșani să fie asigurat de cadre militare, pe perioada stării de urgență.

"Ca primă intenţie, având în vedere că tot managementul spitalului judeţean este infectat cu COVID-19 - managerul şi ceilalţi sunt contacţi, am luat decizia împreună cu ministrul Apărării să dăm un ordin de misiune în care managementul pe perioada stării de urgenţă să fie asigurat de cadre militare medicale venite din ţară de la Spitalul din Braşov, precum şi de aici de la spitalul militar", a declarat ministrul Sănătăţii, în timpul unei vizite efectuate la Focșani, luni dimineață.

×