x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nelu Tătaru: Prevenția este regula de bază, dincolo de ce putem face noi, autoritățile

Nelu Tătaru: Prevenția este regula de bază, dincolo de ce putem face noi, autoritățile

11 Mar 2020   •   12:40
Nelu Tătaru: Prevenția este regula de bază, dincolo de ce putem face noi, autoritățile
Sursa foto: Captura Antena 3

Prevenția este regula de bază, dincolo de ce putem face noi, autoritățile, a anunțat secretarul de stat Nelu Tătaru, într-o conferință comună cu Raed Arafat, la Ministerul Sănătății, scrie Antena 3.

„Prevenția este regula de bază, dincolo de ce putem face noi, autoritățile. 14 zile din viața lor (cei care intră în izolare la domiciliu - n.r.) poate însemna sănătatea acestui popor”, a spus Nelu Tătaru, care a precizat că până acum s-au dat amenzi în valoare de 300.000 de lei celor care nu au respectat regulile de izolare.

”Cei care vin din zonele roșii vor fi introduși în carantină, cei care vin din zonele galbene în izolare la domiciliu. Zona roșie a fost extinsă și la nordul Franței și Madrid. Suntem în scenariul 2, în scenariul 3 (de la 100 de cazuri confirmate în sus - n.red.) toate clinicile de boli infecțioase vor deveni strict de coronavirus (2.500 de paturi)”, a mai precizat el.

”Nu ducem lipsă nici de kituri de testare, nici de profesioniști. Țin să mulțumesc colegilor noștri, care fac o muncă titanică - cei care testează și cei care fac anchete epidemiologice”, a spus Nelu Tătaru.

×
Subiecte în articol: nelu tataru coronavirus