x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nelu Tătaru spune că nu se impune deocamdată reînchiderea totală

Nelu Tătaru spune că nu se impune deocamdată reînchiderea totală

21 Oct 2020   •   17:07
Nelu Tătaru spune că nu se impune deocamdată reînchiderea totală

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, la Cluj, că nu se impun măsuri suplimentare în ceea ce privește incidența COVID-19 și că fiecare comitet județean pentru situații de urgență ia măsurile necesare în funcție de incidența infectărilor la nivel local.

„După cum ştiţi, probabil, noi adaptăm restricţiile şi măsurile la nivel local. Fiecare comitet judeţean pentru situaţii de urgenţă se adaptează după indicele pe care îl primeşte de la DSP, la 24 de ore, iar evaluarea măsurilor, după 48 de ore, sunt cele care sunt puse în practică", a spus Nelu Tătaru.

De asemenea, ministrul Sănătății a făcut referire și la numărul mare al cazurilor noi de infectare cu COVID-19 precizând că au fost și mai multe teste efectuate.

„După cum ştiţi, avem 4.848 de cazuri noi, dar avem şi 37.000 de teste lucrate. Noi urmărim cazurile de terapie intensivă, precum şi decesele. Nu rămâne decât să respectăm aceleaşi reguli pe care le avem şi să ne gândim că, totuşi, există un personal medical care trebuie să gestioneze un număr mare de cazuri", a mai precizat acesta.

Ministrul Nelu Tătaru a vizitat, miercuri, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Spitalul Municipal Cluj-Napoca

×
Subiecte în articol: nelu tataru