x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nereguli în admiterea la Academia de Poliţie

Nereguli în admiterea la Academia de Poliţie

de Mara Raducanu    |    19 Iul 2011   •   21:00

Noua candidati inscrisi pentru examenul de la Academia de Politie din acest an au fost respinsi la concurs, fiind sub baremul de inaltime sau cu afectiuni oftalmologice. Asta dupa ce unitatile medicale MAI din Gorj, Dolj, Constanta, Vrancea si Brasov i-au declarat apti pentru concurs. Ca urmare a situatiei, ministrul Traian Igas a dispus ieri verificari la aceste unitati. Ieri, in prima zi a probelor fizice, eliminatorii, de altfel, la contravizita medicala au fost gasiti noua candidati care nu indeplineau criteriile de selectie: sase fete fiind sub baremul de inaltime si trei baieti avand afectiuni oftalmologice. Prin Ordin al ministrului, anul acesta a fost interzisa acordarea de derogari de la conditiile si criteriile stabilite pentru recrutarea candidatilor. De asemenea, ministrul a dispus instalarea de camere video in toate salile in care se desfasoara examinarea. Procesul de admitere este observat si monitorizat de reprezentanti ai Directiei Generale Anticoruptie, Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna si ai Corpului de Control al ministrului. La Academia de Politie, pe cele 551 de locuri scoase la concurs s-au inscris 2.653 de candidati, dintre care 1.873 baieti si 780 fete.

×
Subiecte în articol: observator