Judecătorii Curții de Apel Constanța au respins, azi, ca fiind nefondată, contestația președintelui suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, împotriva deciziei Tribunalului de cercetare a sa în arest la domiciliu în dosarul Centrul Militar Zonal, acesta cerând înlocuirea respectivei măsuri cu cea a controlului judiciar.
De asemenea, magistrații au respins pentru că este nefondată și contestația DNA împotriva deciziei Tribunalului, în același dosar penal, procurorii anticorupție solicitând înlocuirea măsurii arestului la domiciliu pentru Nicușor Constantinescu cu arestarea preventivă.
Ambele hotărâri ale judecătorilor Curții de Apel sunt definitive, relatează Agerpres.
Pe 26 februarie, magistrații Tribunalului Constanța au decis cercetarea în arest la domiciliu a lui Nicușor Constantinescu, în dosarul Centrul Militar Zonal. Decizia judecătorilor a fost luată după ce DNA a cerut arestarea preventivă a acestuia, în urma formulării de noi acuzații.
Până la data menționată, Constantinescu a fost cercetat penal sub control judiciar în respectivul dosar, pentru abuz în serviciu.
Președintele suspendat al CJ Constanța mai este cercetat penal în arest la domiciliu într-un alt dosar în care este acuzat de comiterea a cinci infracțiuni.
Potrivit procurorilor DNA, Constantinescu este acuzat de abuz în serviciu (trei infracțiuni, dintre care două în formă continuată), constituire a unui grup infracțional organizat, coruperea alegătorilor (două infracțiuni), conflict de interese (zece infracțiuni, dintre care cinci în formă continuată), precum și de tentativă la abuz în serviciu, în formă continuată.