„O veste bună pentru locuitorii cartierului Henri Coandă: continuăm lucrările la sistemul de alimentare cu apă și canalizare din ansamblul de locuințe. Astfel, se vor monta 6.029 metri conducte aferente rețelei de alimentare cu apă, 3.268 m conducte rețea canalizare menajeră și 4.353 m canalizare pluvială”, scrie pe Facebook Nicușor Dan.
El precizează că, în urma procedurilor legale, a fost atribuit un nou contract, iar ofertantul desemnat câștigător este SC SICOR SRL.
Durata de execuție este de 12 luni de la data Ordinului de Începere.
„Concret, lucrările se vor desfășura pe străzile pe care nu au fost instalate rețele publice, respectiv: str. George Constantin, str. Mircea Veroiu (finalizare instalare rețele), str. George Vitanidis 1 și str. Emanoil Petruț. De asemenea, pe toate cele 27 de străzi din cartier se vor realiza gurile de scurgere a apelor pluviale și se vor pune în conformitate, dacă este cazul, rețelele de alimentare cu apă și canalizare. Lucrările pentru execuția drumurilor și iluminatului public se vor realiza după finalizarea celor de apă/canal. În cartierul Henri Coandă, lucrările de construcție a infrastructurii (apă, canal, drumuri, iluminat stradal) sunt împărțite în 2 loturi. Pentru Lotul 1 rețelele de alimentare cu apă, canalizare menajeră, canalizare pluvială și iluminat public au fost recepționate, iar rețeaua de drumuri (care include drumuri, trotuare, marcaje rutiere și semnalizare rutieră) este executată în proporție de 90%, iar semnalizarea rutieră e realizată 30%. Contractul a fost reziliat în instanță din culpa executantului, iar lucrările care au rămas executat la drumuri se vor realiza cu un alt executant”, încheie Nicușor Dan.
(sursa: Mediafax)