Alte două persoane confirmate cu virus gripal au murit, numărul celor decedaţi din această cauză ajungând la 140, potrivit ultimei informări transmise, marţi, de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Este vorba despre doi bărbaţi - unul în vârstă de 58 de ani, din judeţul Brăila, şi altul de 89 de ani, din judeţul Cluj. Amândoi sufereau şi de alte boli şi nu erau vaccinaţi antigripal.
În cazul celor două persoane care au murit s-a confirmat virusul gripal de tip A.
AGERPRES
Citește pe Antena3.ro