x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oana Sârbu mărturisire emoţionantă despre fiul ei adoptat la emisiunea “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars

Oana Sârbu mărturisire emoţionantă despre fiul ei adoptat la emisiunea “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars

30 Mai 2014   •   14:21
Oana Sârbu mărturisire emoţionantă despre fiul ei adoptat la emisiunea  “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars
Sursa foto: MIHAI STETCU/Mihai Stetcu/www.mihaistetcu.com

 “Eu cred că am fost aleasă să-i fiu mama lui Alex. Este o întâmplare ca un vis frumos faptul că îi sunt mamă”

Glasul  şi chipul Oanei Sârbu sunt recunoscute până şi în cele mai îndepărtate locuri din România. Însă  ce se află  dincolo de ele, pentru multă lume,  este un mister, cântăreaţa jucând cartea discreţiei într-o lume înnebunită după senzaţional. Dar mâine, de la ora 13.00, la “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars,  artista îşi dezvăluie în faţa realizatoarei  emisiunii, Florentina Fântânaru, secretele: “Nu vreau să fiu un om supus şi dacă mi se spune să nu fac un lucru, tocmai pe acela îl fac chiar dacă descopăr că nu e bine”, spune ea. Despre Alex, băieţelul ei adoptiv, cântăreaţa declară emoţionată că: “Eu cred că am fost aleasă să-i fiu mama lui Alex. Este o întâmplare ca un vis frumos faptul că-i sunt mamă”. “Sunt o persoană emoţională, îmi place această emoţie la mine. Mi se pare foarte autentică şi adevărată”, adaugă Oana. Nu-i plac însă schimbările, noutatea imediată, dar acceptă cu uşurinţă trecerea anilor: “Nu mi-e teamă de trecerea anilor, nu cred în tristeţea vârstei odată cu venirea vremii. Văd în bătrâneţe o vârstă foarte frumoasă. Mie îmi plac chestiile care se adaugă în timp, ridurile de expresie, înţelepciunea pe care o adaugă vârsta”, încheie Oana Sârbu.

Cine îi sunt prietenii adevăraţi, dar şi cum îşi vedea artista viaţa în  viitorul apropiat, telespectatorii  Antenei Stars vor afla mâine, de la ora 13.00, la “Dincolo de aparenţe”, cu Florentina Fântânaru.

×