Ministerul Educaţiei și Cercetării (MEC) şi Ministerul Sănătăţii (MS) au stabilit măsurile care trebuie luate în şcolile unde se vor ţine cursurile de pregătire pentru examenele finale. Ordinul comun a fost publicat, miercuri, în Monitorul Oficial.
Profesorii şi elevii care locuiesc în aceeaşi casă cu persoane care au peste 65 de ani, nu vor avea accesul interzis în şcoli, aşa cum recomandau cei de la INSP.
„Participarea elevilor la activităţile de pregătire va fi decisă de părinţi, după evaluarea încadrării în grupele de risc ale elevilor. Este vorba despre persoane care suferă de afecţiuni cronice sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani. Deci, părintele ştie mai bine şi poate decide în legătură cu participarea elevului la aceste activităţi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat pentru Învăţământul Preuniversitar, Rodica Luminiţa Barcari.
Potrivit acestui Ordin, la intrarea în şcoală, atât elevilor, profesorilor, cât şi cadrelor nedidactice li se va lua temperatura. Aceasta nu trebuie să fie mai mare de 37 de grade. Totodată, la intrarea în fiecare unitate de învăţământ vor fi asigurate materiale şi echipamente de protecţie.
De asemenea, elevii vor fi însoţiţi de un cadru didactic de la accesul în unitatea de învăţământ până la sala de clasă şi apoi, după finalizarea cursurilor, vor fi conduşi până la ieşire.
În sălile de clasă, activităţile se vor desfăşura cu maximum 10 elevi, la circa 2 metri distanţă unul de altul. Toţi elevii vor purta mască pe tot parcursul desfăşurării activităţilor.
În perioada în care elevii vor reveni în bănci, cei de liceu nu vor petrece mai mult de trei ore, iar cei din ciclul gimnazial vor petrece doar două ore la şcoală.
În situaţia în care şcolile vor organiza activităţi de pregătire în două schimburi, între acestea va fi prevăzut un interval de două ore pentru dezinfectarea şi aerisirea sălilor pentru o perioadă de cel puţin o oră.
Colectarea măştilor se va face în locuri special amenajate în unitatea de învăţământ. La sfârşitul activităţilor, elevii vor primi o mască nouă pe care o vor purta pe drumul către casă.
(sursa: Mediafax)