x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pacienții cu boli cronice pot merge la specialist, fără bilet de trimitere

Pacienții cu boli cronice pot merge la specialist, fără bilet de trimitere

de Redacția Jurnalul    |    06 Aug 2025   •   21:00
Pacienții cu boli cronice pot merge la specialist, fără bilet de trimitere
Sursa foto: Alexandru Rogobete

Ministrul Sǎnǎtǎții, Alexandru Rogobete, anunță că pacienții cronici vor avea acces mai simplu la serviciile medicale. Fără bilet de trimitere la specialist, în anumite cazuri, transmite ministrul.

Anunțul a fost făcut pe Facebook.

„Debirocratizarea și facilitarea accesului pacienților la servicii medicale esențiale reprezintă o prioritate clară pentru noi. Ne-am angajat în fața oamenilor că vom reduce barierele inutile din sistem și că vom construi un traseu medical mai simplu, mai rapid și mai corect pentru pacienți. Venim cu un pas concret în această direcție. Împreună cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, domnul dr. Horațiu Moldovan, am semnat un ordin comun care elimină obligativitatea biletului de trimitere pentru pacienții cu afecțiuni cronice care sunt înrolați în anumite programe naționale de sănătate. Este o măsură care va reduce timpii de așteptare, va simplifica accesul la tratamente și va ajuta pacienții să beneficieze mai repede de îngrijirile de care au nevoie”, a transmis ministrul Sǎnǎtǎții, Alexandru Rogobete.

Concret, pacienții se pot prezenta direct la medicul de specialitate din ambulatoriu, fără trimitere de la medicul de familie, în următoarele situații:

-Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice – la medicii de specialitate desemnați în programul național pentru prescrierea tratamentelor și materialelor sanitare specifice.

-Hemofilie și talasemie – la medicul hematolog desemnat pentru prescrierea tratamentelor în cadrul programului național.

-Boli rare – la specialiștii din diverse domenii (alergologie, cardiologie, endocrinologie, gastroenterologie, neurologie, oncologie, pneumologie și altele) pentru prescrierea tratamentelor dedicate acestor patologii rare.

-Tuberculoză – la medicul pneumolog pentru pacienții înrolați în Programul național de control al tuberculozei.

-HIV/SIDA – la medicul infecționist pentru pacienții înrolați în Programul național de prevenire și control al infecției HIV/SIDA.

-Sănătatea femeii și copilului – la medicii de specialitate în obstetrică-ginecologie și genetică medicală, pentru diagnostic pre- și postnatal, dar și pentru prevenirea sindromului de izoimunizare Rh.

„Este vorba despre pacienți care oricum au nevoie de îngrijire constantă, iar această modificare elimină un pas birocratic inutil, care nu aducea niciun beneficiu real în traseul pacientului. Simplificăm procedurile pentru cei care au nevoie de continuitate în tratament”, a precizat ministrul Sănătății.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: pacienti bilet ministru