x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Parchetul General a decis: Victor Ponta nu a PLAGIAT!

Parchetul General a decis: Victor Ponta nu a PLAGIAT!

21 Mai 2013   •   12:41
Parchetul General a decis: Victor Ponta nu a PLAGIAT!
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis neînceperea urmăririi penale în cazul acuzaţiilor de plagiat care i-au fost aduse lui Victor Ponta în legătură cu teza sa de doctorat, anunţă Biroul de relaţii publice din cadrul Parchetului General.

Pe 23 august 2012, Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Augustin Ofiţeru au anunţat că au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere penală împotriva premierului Victor Ponta pentru plagiat.

Autorii plângerii penale solicitau procurorilor "să procedeze la efectuarea cu celeritate a cercetărilor penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de plagiat, prevăzută de art. 141 din Legea 8/1996".

Acuzaţia de plagiat se referea la lucrarea "Răspunderea în dreptul internaţional umanitar", publicată la Editura Universul Juridic în anul 2010 şi semnată de Victor Ponta.

Cei trei susţineau că Victor Ponta şi-a însuşit atât drepturi morale cât şi patrimoniale, deoarece lucrarea ar fi conţinut 113 pagini copiate prin metoda "copy-paste" din operele altor patru autori.



×
Subiecte în articol: plagiat teza de doctorat ponta plagiat