Tribunalul Bucuresti a emis, ieri, motivarea Deciziei civile nr. 19 luata in sedinta din 14 iulie 2011, prin care a respins cererea de acordare a personalitatii juridice Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) - partidul europarlamentarului László Tokés. Jurnalul National a dezvaluit ca PPMT si-a falsificat listele cu semnaturile de adeziune.
In motivarea deciziei sale, instanta precizeaza ca, citam: '(PPMT) nu isi propune promovarea intereselor nationale, ci ale unei comunitati', fapt care contravine prevederilor art. 1 si 2 din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice. Potrivit acestor prevederi 'partidele politice sunt asociatii cu caracter politic ale cetatenilor romani cu drept de vot, care participa in mod liber la formarea si exercitarea vointei lor politice, indeplinind o misiune publica garantata de Constitutie, fiind persoane juridice de drept public, prin activitatea lor, promovand valorile si interesele nationale (...)'.
Jurnalul National a obtinut, in exclusivitate, copia Deciziei civile nr. 19 din 14 iulie 2011, pe care o prezentam atasat.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan a anunțat pe pagina sa de socializare că primele două etape de evaluare a dosarelor de pensii s-au încheiat, fiind verificate aproape 250.000 de dosare, din care 202.000 de...
Un bărbat, în vârstă de 23 de ani, care s-a vaccinat marți cu seru Pfizer la un centru din județul Brașov a suferit șoc anafilactic, fiind necesară intervenția echipajelor medicale, a informat Prefectura...
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a făcut un bilanț al problemelor cu care s-a confruntat țara noastră în pandemie şi trasează 5 urgențe pentru noul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă....
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru învestirea Ioanei Mihăilă ca ministru al Sănătății, iar depunerea jurământului va avea loc la ora 18.15, anunță Administrația...
Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri, că i-a trimis imediat președintelui Klaus Iohannis propunerea USR-PLUS ca Ioana Mihăilă să fie succesoarea lui Vlad Voiculescu.
„Imediat am trimis președintelui R...
Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanți ai cultelor religioase, că nu sunt avute măsuri suplimentare cu ocazia Săbătorilor Pascale și a sărbătorii religioase...
Senatorul PSD, Gabriela Firea susține că cel mai grav lucru în România este că, pe agendele proprii ale partidele aflate la guvernare, nu există niciuna dintre probleme reale ale românilor. Cine se ocupă de...
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că nu vor exista restricții suplimentare în noaptea de Înviere, iar restricțiile de circulație vor fi ridicate pentru ca oamenii să poată participa la slujbele d...
Copreședintele AUR, George Simion, îi solicită premierului Florin Cîțu demiterea ministrului de Interne, Lucian Bode, pe care îl acuză că a folosit polițiștii și jandarmii „pentur a vâna demonstranți”....
3.006 de români au aflat că au COVID-19 în ultimele 24 de ore, iar 175 au murit, infectați cu SARS-CoV-2.
Până astăzi, 21 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.037.009 cazuri de persoane infect...
Preşedintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia intenţionează să dobândească imunitate colectivă împotriva virusului SARS-CoV-2 în această toamnă. Totodată, el a apreciat progresul științific al...
Vicepreședintele PSD, Mihai Tudose susține că propunerea USR PLUS pentru cel mai important minister în acest moment este o persoană cu pregătire în endocrinologie, fără vreun folos în pandemie...
Camera Deputaților a aprobat o modificare la Legea Educației 1/2011, potrivit căreia elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport gratuit la școală.
Prevederea a fost admisă cu 277...
UPDATE.
Principalele declarații: „Este o nouă etapă a campaniei de vaccinare în care am ajuns. Suntem aproape de capacitatea pe care ne-am dorit-o, de 100.000 de persoane vaccinate pe zi. Sunt foarte...
Liviu Dragnea, fostul preşedinte al PSD, încarcerat la Penitenciarul Rahova, a primit aviz favorabil din partea comisiei din penitenciar pentru a fi reabilitat.
În aceste condiții, Liviu...