x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PASTORALA. Patriarhul Daniel: "Cei care alină suferinţa semenilor lor vor simţi lumina şi bucuria Învierii lui Hristos"

PASTORALA. Patriarhul Daniel: "Cei care alină suferinţa semenilor lor vor simţi lumina şi bucuria Învierii lui Hristos"

04 Mai 2013   •   18:45
PASTORALA. Patriarhul Daniel: "Cei care alină suferinţa semenilor lor vor simţi lumina şi bucuria Învierii lui Hristos"
Sursa foto: Gabriela Dobos/Intact Images

"Astăzi mulţi oameni poartă crucea suferinţei din cauza înmulţirii păcatelor, a patimilor egoiste şi a relelor de tot felul, din cauza lăcomiei sau zgârceniei unora şi a sărăciei altora, a violenţei în familie şi în societate, a nedreptăţii şi nepăsării, a bolilor şi singurătăţii, a certurilor în familie şi a divorţurilor, a părăsirii copiilor şi bătrânilor ş.a" - a spus Preafericitul Părinte Daniel, în Pastorala transmisă clerului şi credincioşilor, cu prilejul Sfintei Sărbători de Paşte.

"În această privinţă se adeveresc cuvintele Mântuitorului Hristos că: „Din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci” (Matei 24, 12). De aceea, pentru a putea purta crucea multor încercări şi a simţi ajutorul lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat este necesar să ne întărim în credinţă, să sporim rugăciunea şi să săvârşim fapte de ajutorare a semenilor noştri, să fim şi noi pentru alţii un Simon de la Cirene, care a ajutat pe Iisus să poarte Crucea Sa pe drumul Golgotei (cf. Luca 23, 26). Aşa după cum credincioşii care au purtat de bunăvoie crucea postului, ca înfrânare de la bucate de origine animală şi de la orice păcat sufletesc şi trupesc, primesc lumina, bucuria şi binecuvântarea Sfintelor Paşti, tot aşa şi cei care alină suferinţa semenilor lor, prin rugăciune şi cuvânt de încurajare, prin faptă bună şi dărnicie, vor simţi lumina şi bucuria Învierii lui Hristos în inimile lor şi binecuvântarea Lui în viaţa şi casele lor".

"Prin urmare, mai ales în aceste zile, este bine să aducem bucuria Sfintelor Paşti în casele de copii orfani şi bătrâni, la patul bolnavilor, dar şi acolo unde este multă tristeţe, singurătate şi deznădejde, în familiile sărace, îndoliate şi îndurerate. Pretutindeni unde putem face binele, să-l facem purtând, în suflet şi în fapte, lumina Crucii şi bucuria Învierii! Orice osteneală sau orice jertfă, de acest fel, cuprinde în ea lumina pe care o vesteşte Biserica Ortodoxă în ziua de Paşti şi în fiecare duminică de peste an, zicând: Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea!"

"Să cultivăm, prin rugăciune şi cuvânt bun, în lumina acestei bucurii pascale, legătura fraternă cu românii care se află în afara hotarelor României sau în diaspora română".

Citeşte mesajul integral al Patriarhului Daniel

×
Subiecte în articol: pastorala paste 2013