Trei pescari din 2 Mai au dispărut, seara trecută, pe mare, după ce au ieşit cu barca pe furtună şi nu s-au mai întors. Unul dintre ei este Stănica Gheorghe, zis şi Călin, patronul Cherhanalei din 2 Mai. Cei trei pescari dispăruţi pe mare se numesc Vasile Pârvu, Călin Cristin şi Gheorghe Stănică. Cel din urmă este patronul Cherhanalei din 2 Mai şi un investitor cunoscut în turismul din sudul litoralului. Bărbaţii au ieşit împreună cu barca pe furtună, nu s-au mai întors. Nimeni nu ştie dacă mai sunt în viaţă. Două nave de patrulare ale Poliţiei de Frontieră şi o ambarcaţiune a Agenţiei Române pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) sunt mobilizate de peste 10 ore într-o operaţiune de căutare a celor trei pescari, informează Garda de Coastă. "În data de 06.03.2019, în jurul orei 20.30, politistii de frontieră din cadrul Garzii de Coasta Constanta (structura din Mangalia) au fost informati telefonic despre faptul că o ambarcaţiune de pescuit, în care se aflau trei persoane, aflată la pescuit în zona 2 Mai de la ora 14.00 nu s-a întors în port și nu poate fi contactată. Imediat dupa primirea apelului, de la nivelul Garzii de Coastă au fost dispuse masuri operative constand in efectuarea unei misiuni cu două nave ale Grupului de Nave Mangalia, pentru gasirea ambarcatiunii, respectiv a persoanelor in cauză. De asemenea, prin canalele de cooperare ale Politiei de Frontiera au fost informate autoritățile de frontieră bulgare și MRCC. Acțiunea de cautare si salvare este în desfășurare sub coordonarea MRCC Constanta, nava Poliției de Frontieră fiind desemnată coordonator la fața locului.", au transmis autorităţile într-un comunicat.