x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Patru ani de război: 4.500 de ucraineni au depus cereri de azil în România

Patru ani de război: 4.500 de ucraineni au depus cereri de azil în România

de Redacția Jurnalul    |    24 Feb 2026   •   11:08
Patru ani de război: 4.500 de ucraineni au depus cereri de azil în România
Sursa foto: Hepta/Refugiați ucraineni

Peste 4.500 de ucraineni au depus cereri de azil în România, iar alți peste 200.000 au beneficiat de protecție temporară, arată datele Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) la patru ani de la începerea războiului.

IGI arată, la patru ani de la declanșarea conflictului din Ucraina, că a fost alături de cetățenii care au fugit din calea războiului și le-a oferit protecție și sprijin pentru a se integra în societatea românească.

Astfel, de la începutul războiului până în 31 decembrie 2025, un număr de 203.802 cetățeni ucraineni au beneficiat de protecție temporară în România.

IGI arată că procedura de acordare a acestui tip de protecție a fost organizată astfel încât cererile să fie procesate cu operativitate, oferind beneficiarilor acces la drepturile stabilite de lege.

În același interval, 4.546 de cetățeni ucraineni au depus cereri de azil în România.

Activitatea instituției a inclus aplicarea mecanismului european de protecție temporară, facilitarea accesului la servicii publice și colaborarea cu organizații internaționale, organizații neguvernamentale și alte instituții competente, pentru gestionarea situațiilor specifice generate de acest context.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: IGI ucraineni cereri de azil romania
Parteneri