x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pentru cine baţi clopotele, Turcescule?

Pentru cine baţi clopotele, Turcescule?

de Petru Zoltan    |    22 Sep 2014   •   19:42
Pentru cine baţi clopotele, Turcescule?
Sursa foto: ALEX MICSIK

Jurnalistul Robert Turcescu a recunoscut că a fost lt. colonel sub acoperire, fiind pe ştatul de plată al serviciilor. Cel mai probabil militare. După ce s-a “spovedit” public pe site-ul său, Turcescu a fost invitat la o emisiune în care a spus că informaţiile şi documentele sunt reale, fiind făcute publice chiar de el. Totodată, a mai spus că livretul militar şi ştatele de plată există fizic la el acasă. Interesant, codul numeric personal aflat pe livretul militar nu corespunde cu cel aflat pe documentele de identitate ale jurnalistului. 

Curios, în pledoaria sa care a durat aproximativ 20 de minute, Turcescu a spus că vrea judecători “drepţi” care să-i judece cauza. Nu a scos nici o vorbă de vreun procuror, deşi, ca jurnalist cu experienţă ştia că orice anchetă este condusă de un procuror, apoi cauza ajunge pe masa judecătorilor. Oare înainte de a se “spovedi” public”, nu cumva s-a destăinuit mai întâi procurorilor? Continuare în pagina 2

Duminică după-amiaza, o ştire “bombă” a încins redacţiile de ştiri ale ziarelor şi televiziunilor din România. Chitaristul de la B1 TV, Robert Turcescu, cunoscut mai mult  ca jurnalistul de casă al preşedintelui Traian Băsescu, a publicat pe site-ul său o “mărturisire şi spovedanie” în care recunoştea că a lucrat pentru serviciile secrete, livretul militar şi două ştate de plată cu sumele de bani pe care le-a primit pentru serviciile prestate.

Mărturisire şi spovedanie 
“Da, am fost lt.-colonel sub acoperire. Public mai jos cîteva dintre ştatele de plată, cu sumele de bani pe care le-am primit. Am ales să nu-l trădez pe bunul Dumnezeu şi să fac această mărturisire publică. Refuz să fiu Iuda în faţa lui Christos, chiar dacă astăzi, celor ce vor citi şi vor vedea acest text poate că nu le va fi foarte clar ce se întîmplă. Rugaţi-vă pentru mine şi cu mine să fim iertaţi şi izbăviţi. Sînt pregătit să îndur oprobiul public, îl merit, dar sper să avem parte de legi şi de judecători drepţi. Cu Dumnezeu înainte şi va fi bine! Vă cer iertare tuturor”, a scris Turcescu pe site-ul său.

Documente controversate
La o primă vedere, livretul militar postat pe site-ul lui Turcescu are ştampila Unităţii Militare 02515 B. Acesta este indicativul Direcţiei personal şi mobilizare din Statul Major General. Mai mult, în document se precizează că a fost avansat la data de 14.04.2010 la gradul de lt.-colonel. Potrivit Ministerului Apărării: “Domnul Turcescu Robert figurează în evidenţele M.Ap.N ca ofiţer superior, fiind avansat de la absolvent direct la gradul de locotenent-colonel în rezervă la data de 14 aprilie 2010.” Prima neconcordanţă este legată de codul numeric personal din livretul militar, care nu corespunde cu cel aflat pe documentele de identitate ale jurnalistului.

Dar, Codul Penal pedepseşte “falsul material în înscrisuri oficiale”. Potrivit art. 320, (1) - “falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”, dar şi uzul de fals art. 323 - “Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial”.

Turcescu în direct 

La scurt timp după ce povestea a fost preluată de presă, Turcescu a venit la televiziune, unde a vorbit aproximativ 20 de minute, fără să răspundă la vreo întrebare. Nervos din cale afară, Turcescu a spus că oricând va fi chemat de organele de anchetă şi de judecători este dispus să spună adevărul despre ceea ce ştie. “Mi-am dat seama că e necinstit faţă de Dumnezeu, de mine, de familia mea, de voi toţi, e necinstit, nu pot să vă mai mint, trebuie să spun, să mărturisesc, indiferent ce m-ar costa asta. (… ) Le cer iertare tuturor celor care această povară a mea îi încurcă. Le spun să mă judece drept, dar dacă le-am greşit, le cer iertare”. Pe lângă mesajele disperate, jurnalistul a repetat într-una că va da socoteală pentru faptele sale doar în faţa unui judecător. Ciudat, în contextul în care ştie destul de bine că până a ajunge în faţa unui judecător, mai întâi un procuror trebuie să demareze o anchetă, iar dacă va constata că s-au săvârşit fapte penale îi va trimite pe vinovaţi în faţa unui judecător. Ori, Turcescu vrea să răspundă pentru faptele sale doar în faţa unui judecător. Nu cumva, Turcescu a făcut deja o înţelegere cu procurorii, aşteptând ca dosarul să fie trimis către Tribunalul Militar?

Reacţia M.Ap.N.
În urma acestui scandal, Ministerul Apărării a anunţat că nu va face nici un fel de comentariu pe marginea acestui subiect. “M.Ap.N. aplică legile ţării şi consideră că dezbaterile care pot aduce atingere imaginii Armatei României nu sunt benefice. Dacă se vor constata nereguli, alte instituţii ale statului sunt abilitate să se pronunţe.”

Lt. - colonelul Kovesi, şef peste DNA
Ministerul Apărării a împărţit grade militare mai multor politicieni, primari, jurnalişti şi sportivi. Pe lângă Robert Turcescu, printre aceştia se mai află Laura Codruţa Kovesi, Sorin Blejnar, Mihai Răzvan Ungureanu, etc. Actuala şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi spunea în 2012 că, nu are cunoştinţă să fi avut vreun grad militar şI nici să fi fost avansată în grad. “Nu am formulat cerere pentru acordarea vreunui grad militar sau pentru avansare. Nu am trimis niciun fel de acte sau date personale la Ministerul Apărării, despre care cred că ar fi necesare pentru eliberarea vreunui document care să ateste acordarea gradului militar sau avansarea în grad”, a declarat Kovesi, citată de Mediafax.ro. Potrivit documentelor făcute publice de  Ministerul Apărării, Kovesi a fost avansată la gradul de locotenent-colonel în anul 2011.

×
Subiecte în articol: Robert Turcescu