Zece percheziţii au loc, luni dimineaţă, în Bucureşti şi judeţul Ilfov. Sunt vizate locuinţele mai multor persoane şi sediile unor firme suspectate de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de pază şi securitate. Prejudiciul în acest caz este estimat la aproximativ 10 milioane de euro.
„La data de 29 septembrie a.c., 80 de polițiști din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor din I.G.P.R., de la D.G.P.M.B., specialiști criminaliști și S.I.A.S. – I.G.P.R. (12 echipe), sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, desfăşoară o operaţiune care vizează probarea activității infracționale a mai multor bănuiți de comiterea unor infracțiuni economice în domeniul serviciilor de pază și securitate”, se arată în comunicatul Poliției Române.
Perchezițiile sunt conduse de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Cei vizați de percheziții sunt suspectați de evaziune fiscală.
„În scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat, reprezentanții unei companii prestatoare de servicii de securitate și pază ar fi creat un circuit infracțional format din zece societăți comerciale prin care ar fi fost evidențiate tranzacții fictive în perioada 2009-2012, în valoare de aproximativ 25.000.000 de euro. Astfel, în contabilitatea agentului economic vizat ar fi fost înregistrate achiziții fictive de servicii, bugetul de stat fiind, în acest mod, prejudiciat cu aproximativ 10.000.000 de euro”, potrivit sursei citate.
În umra perchezițiilor, 12 persoane vor fi conduse la audieri.
Potrivit Mediafax, percheziţiile au loc la sediul firmei de pază ”Shelter Security”, care aparţine omului de afaceri Alin Ionescu, şi la locuinţele unor persoane fizice, prieteni şi angajaţi ai lui Ionescu. Acesta şi-ar fi convins mai mulţi angajaţi şi prieteni să înfiinţeze firme pe numele lor, după care între ”Shelter Security” şi aceste societăţi, care în realitate ar fi fost controlate tot de Alin Ionescu, au avut loc mai multe tranzacţii fictive de prestări servicii.