x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Percheziții în vămi: Opt persoane au fost reținute, 15 au fost plasate sub control judiciar

Percheziții în vămi: Opt persoane au fost reținute, 15 au fost plasate sub control judiciar

de Redacția Jurnalul    |    18 Ian 2023   •   10:25
Percheziții în vămi: Opt persoane au fost reținute, 15 au fost plasate sub control judiciar

Opt persoane au fost reținute și alte 15 au fost plasate sub control judiciar, în urma perchezițiilor desfășurate marți în mai multe puncte de trecere a frontierei. Este vorba despre lucrători vamali și agenți ai poliției de frontieră cercetați într-un dosar de luare de mită și trafic de influență.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive față de 23 lucrători vamali și agenți ai poliției de frontieră.

Potrivit anchetatorilor, a fost dispusă măsura reținerii față de opt persoane din care patru lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Sculeni și patru agenți de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș. De asemenea, a fost dispusă măsura controlului judiciar față de 15 persoane.

Pe listă sunt cinci agenți de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iași - Sculeni, un agent de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oancea, doi agenți de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albița, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Sculeni, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Oancea și un lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Stânca.

În sarcina celor 23 de inculpați a fost reținută comiterea unor infracțiuni de luare de mită și trafic de influență, comise în formă simplă și continuată, au explicat procurorii.

„În perioada 2021-2022, inculpații menționați mai sus, lucrători vamali și polițiști de frontieră, în mod repetat, ar fi pretins și primit sume de bani cuprinse între 20 și 250 euro, de la persoane care efectuau activități de transport călători sau de mărfuri dinspre Republica Moldova în țări ale Uniunii Europene și invers. În schimbul banilor primiți cu titlu de mită, inculpații și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că ar fi favorizat trecerea persoanelor și/sau coletelor respective fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la transportul anumitor cantități de mărfuri/produse accizabile sau pentru nerespectarea perioadelor de ședere în Uniunea Europeană de către cetățeni extra-comunitari”, au anunțat anchetatorii.

Miercuri, opt dintre inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: perchezitii vami retineri