x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pericol public! Peste 700 permise de conducere au fost reținute într-o singură zi, dintre care 80 pentru consum de alcool

Pericol public! Peste 700 permise de conducere au fost reținute într-o singură zi, dintre care 80 pentru consum de alcool

de Redația Jurnalul    |    28 Ian 2024   •   12:40
Pericol public! Peste 700 permise de conducere au fost reținute într-o singură zi, dintre care 80 pentru consum de alcool

Peste 700 permise de conducere au fost reținute sâmbătă, dintre care 80 pentru consum de alcool și 11 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise., transmite Poliția Română.

„Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit sâmbătă la 3.979 de evenimente, 2.407 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.572 fiind situații de urgență. La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 733 de posibile infracțiuni, peste 25 % dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 172 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 193 de fapte penale și au depistat 18 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale. Pentru 38 de persoane au fost dispuse măsuri preventive”, potrivit unui comunictat de presă.

Potrivit sursei citate, peste 700 de permise de conducere au fost reținute, dintre care 80 pentru consum de alcool și 11 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise, de polițiștii rutieri prezenți pe principalele artere. Totodată, au fost retrase 351 de certificate de înmatriculare.

„Tot ieri (sâmbătă - n.r.), polițiștii și jandarmii au constatat 9.594 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 3,7 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 36 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 8 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 183 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 187.500 de lei. Dintre misiunile pompierilor, 1.305 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 95 pentru stingerea de incendii și 8 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 10 persoane”, se menționează în comunicat.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat cinci misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate cinci persoane.

„Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.457 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională”, se arată în finalul comunicatului.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 152.237 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 12 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 29 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.117 mijloace de transport și 80.092 de persoane, dintre care 7.757 de cetățeni ucraineni.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: permise reținute consum alcool