x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 85.800 de teste au fost prelucrate în România, de la începutul pandemiei. Circa 6.200, în ultimele 24 de ore

Peste 85.800 de teste au fost prelucrate în România, de la începutul pandemiei. Circa 6.200, în ultimele 24 de ore

17 Apr 2020   •   13:11
Peste 85.800 de teste au fost prelucrate în România, de la începutul pandemiei. Circa 6.200, în ultimele 24 de ore

Peste 85.800 de teste au fost prelucrate în România, de la începutul pandemiei de coronavirus, anunță Grupul de Comunicare Strategică (GCS), iar 6.176 dintre acestea au fost făcute în ultimele 24 de ore.

„Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 85.805 de teste”; conform sursei citate.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 453 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.982 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 428 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.777 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.085.225 de lei.

Mediafax

×
Subiecte în articol: teste coronavirus