x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste jumătate din populaţia de etnie romă din România are în prezent un loc de muncă

Peste jumătate din populaţia de etnie romă din România are în prezent un loc de muncă

de Agerpres    |    13 Sep 2012   •   15:29


Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale a sprijinit si sprijina in continuare proiectele care vizeaza includerea femeilor rome pe piata muncii, cu atat mai mult cu cat acestea ar putea deveni - daca reusesc sa depaseasca barierele impuse de traditie - cele mai importante elemente ale comunitatii rome, a declarat Florin Manole, consilier in cadrul MMFPS, cu ocazia Conferintei nationale “Femeile rome in societatea romaneasca'.

“Vreau sa transmit un mesaj cu privire la deschiderea totala pe care Ministerul Muncii o are vizavi de initiativele promovate de organizatiile care activeaza in domeniul promovarii drepturilor romilor, si in special fata de Agentia de Dezvoltare Comunitara 'Impreuna'. Din observatiile pe care le-am facut personal pe teren, in calitatea mea de consilier in cadrul Ministerului Muncii, femeile rome ar putea deveni cele mai importante elemente ale comunitatii din care fac parte, daca reusesc sa depaseasca barierele impuse de traditie', a declarat Florin Manole.

La randul sau, Gelu Duminica, directorul executiv al Agentiei de Dezvoltare Comunitara “Impreuna', a precizat ca 60% din populatia de etnie roma din Romania are in prezent un loc de munca.

''Din datele pe care le avem, aproximativ 60% din populatia de etnie roma din Romania are in prezent un loc de munca, in special in domenii precum agricultura, silvicultura si piscicultura, constructii si servicii. Din cauza crizei economice, stabilitatea acestor locuri de munca este pusa sub semnul intrebarii, iar in acest context pledam pentru combaterea discriminarii atunci cand trebuie operate reduceri de personal. La ora actuala, exista cazuri in care - in situatia desfiintarii unor locuri de munca - primii care trebuie sa plece sunt angajatii de etnie roma, ceea ce nu este corect. De aceea, Proiectul ' Imputernicirea femeilor rome pe piata muncii' isi propune sa schimbe aceasta mentalitate, pentru a se tine cont in principal de calitatile si aptitudinile reale pe care le are angajatul in cauza, si nu de apartenenta la o anumita comunitate sau etnie'', a spus Gelu Duminica.

Acesta a mentionat, totodata, ca in perioada urmatoare ponderea populatiei de etnie roma in randul populatiei totale a Romaniei va creste de la 7% la 10%, avand in vedere ca pentru anul 2050 se estimeaza ca numarul total de cetateni ai Romaniei va scadea la numai 16 milioane.

In cadrul Campaniei sociale 'Priveste-ma asa cum sunt', derulata de Agentia ''Impreuna'', au fost informate patru milioane de persoane de la nivelul intregii tari, constituindu-se totodata si o retea interprofesionala formata din participantii la cursurile de instruire. Reteaua interprofesionala are ca principal scop promovarea egalitatii de sanse pe piata muncii pentru grupurile vulnerabile.

×