x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste o tonă de alcool etilic confiscată în urma percheziţiilor efectuate în Mureş, Harghita, Suceava şi în municipiul Bucureşti

Peste o tonă de alcool etilic confiscată în urma percheziţiilor efectuate în Mureş, Harghita, Suceava şi în municipiul Bucureşti

18 Dec 2015   •   11:51
Peste o tonă de alcool etilic confiscată în urma percheziţiilor efectuate în Mureş, Harghita, Suceava şi în municipiul Bucureşti

Peste o tonă de alcool etilic, zeci de mii de tigarete de contrabandă, dar şi sume de bani, artificii sau articole de îmbrăcăminte au fost confiscate în urma percheziţiilor efectuate joi la persoane bănuite de contrabandă şi evaziune fiscală, în judeţele Mureş, Harghita, Suceava şi municipiul Bucureşti.

Potrivit unui comunicat remis de IGPR, în cursul anului 2015 şapte persoane de pe raza judeţului Mureş au comercializat constant alcool etilic şi ţigarete provenite din contrabandă, sustrăgându-se de la plata impozitelor şi taxelor aferente.

În urma celor 72 de percheziţii efectuate, au fost ridicate în vederea confiscării 1.320 de litri de alcool etilic, 90.578 de ţigarete şi 22 de litri de diverse arome pentru băuturi spirtoase. De asemenea, au mai fost confiscate 20 de artificii din categoria 2 şi 3, denumite 'baterii', interzise la comercializare, 28.600 de lei şi diverse articole de îmbrăcăminte, în valoare de aproximativ 35.000 de lei.

Cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice - I.G.P.R., poliţişti de investigare a criminalităţii economice din Mureş, Harghita, Suceava, poliţilti de investigaţii criminale şi de la acţiuni speciale, precum şi jandarmi.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al S.R.I..

×