"O persoană ce se afla într-un autoturism pe Strada Veseliei nr. 3-5, a ajuns la spital în cursul acestei dimineți, dupa ce un copac a căzut pe mașină, în urma fenomenelor meteo.", transmite Primăria Sectorului 5.
Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost extras din autovehicul de către pompieri și transportat la Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar-Arseni” din Capitală. Aceste are probleme la coloană și dureri mari de cap. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Secției 18 Poliție. Traficul a fost restricționat pentru efectuarea cercetărilor la fața locului.
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a făcut apel, săptămâna trecută, către Primarul General al Municipiului București, Nicușor Dan, pentru a elibera avizele necesare toaletării copacilor și defrișarea arborilor uscați de pe raza teritorială a Sectorului 5.
"I-am solicitat Primarului General, în urmă cu o săptămână, avizarea în regim de urgență a solicitărilor depuse privind toaletarea și defrișarea copacilor de pe raza Sectorului 5, pentru a nu pune în pericol siguranța cetățenilor și pentru a nu crea pagube materiale.
Iată că astăzi asistăm la un incident grav. O persoană a ajuns la spital din cauza nepăsării unora. Cer ăncă o dată avizarea celor peste 7.000 de cereri pe care le-am depus la Primăria Capitalei în acest sens. Nu putem aștepta o tragedie pentru a lua măsuri. Trebuie să acționăm acum. Viața cetățenilor este mai presus de orice.", a transmis primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.
Edilul a anunțat că, la nevoie, va interveni pentru defrișarea și toaletarea copacilor din Sector, fără a mai aștepta avizele de la Primăria Capitalei, pentru a nu pune în pericol viața cetățenilor.
Cristian Popescu Piedone face apel și către ceilalți primari din București pentru a face fort comun în acest sens, pentru că problema este una care se regăsește în toate sectoarele.
Tot astăzi, pe raza sectorului 5, au mai fost înregistrate 11 evenimente privind copaci căzuți sau crengi rupte, 5 autoturisme fiind avariate. În zona Teiuș-Sântana au fost semnalate acumulări de apă, motiv pentru care a fost solicitată intervenția vidanjei de la Infrastructură Sector 5.