x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Piloţii şi inginerii de zbor germani vor fi în grevă marţi

Piloţii şi inginerii de zbor germani vor fi în grevă marţi

29 Sep 2014   •   15:06
Piloţii şi inginerii de zbor germani vor fi în grevă marţi

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau se deplasează pe teritoriul Germaniei că Asociaţia “Cockpit” a piloţilor şi inginerilor de zbor germani a anunţat organizarea unei greve, în cursul zilei de marţi, între orele 08.00-23.00, urmând să fie afectate toate zborurile pe distanţă lungă cu plecare din Frankfurt am Main.

Toţi pasagerii sunt rugaţi să contacteze compania aeriană înaintea efectuării călătoriei pentru a se informa cu privire la eventualele modificări şi să ia în calcul posibilitatea de a petrece un timp mai îndelungat în aeroport.

Cetăţenii români interesaţi sunt sfătuiţi să urmărească evoluţia situaţiei pe pagina oficială de internet a companiei. Nu vor fi afectate zborurile pe distanţă scurtă şi medie de la/către Frankfurt am Main şi München.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români ca, înainte de a se deplasa în străinătate, să consulte site-urile de specialitate şi să urmărească site-ul MAE, la rubrica “Sfaturi, alerte de călătorie” (http://www.mae.ro/travel-alerts) pentru informaţii actualizate.


×