x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Plantatii de cannabis in imobile

Plantatii de cannabis in imobile

de Mara Raducanu    |    28 Apr 2011   •   15:27

Şapte persoane au fost ridicate astăzi în urma unor percheziţii care au avut loc în judeţul Mureş şi care au vizat o reţea de cultivatori şi comercianţi de cannabis. Ele au fost duse la Oradea pentru a fi audiate. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea au destructurat un grup infracţional organizat, specializat în traficul de droguri de risc. Potrivit unui comunicat DIICOT, în luna februarie 2010, membrii grupului au cultivat trei plantaţii cannabis în trei imobile situate în Tîrgu Mureş şi în localitatea Ogra, judeţul Mureş.În timpul percheziţiilor la patru domicilii din Târgu Mureş, au fost găsite 260 de plante de cannabis, o sută ghivece cu plante de cannabis, dar şi obiecte şi aparatură necesare cultivării. Conform surselor citate, drogurile cultivate în Mureş erau comercializate în mai multe localităţi din ţară, printre care şi Oradea.

×