x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ponta, declaraţii politice în cadrul dosarului Bolintineanu

Ponta, declaraţii politice în cadrul dosarului Bolintineanu

13 Oct 2013   •   18:02
 Ponta, declaraţii politice în cadrul dosarului Bolintineanu

Declaraţiile premierului Victor Ponta referitoare la ancheta de la Liceul "Bolintineanu" privind posibile fapte de corupţie nu au afectat independenţa justiţiei, potrivit raportului întocmit de Inspecţia Judiciară (IJ) din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. "Rezultatul raportului constă în faptul că prin declaraţiile premierului Victor Ponta nu s-a depăşit limita unui discurs politic. Astfel, nu au existat elemente care să aducă atingere independenţei justiţiei", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Tamara Manea.

Raportul Inspecţiei Judiciare va fi prezentat în faţa plenului CSM în şedinţa din 22 octombrie, urmând ca membrii Consiliului să decidă dacă şi-l vor însuşi.

CSM a sesizat, la 11 iulie, Inspecţia Judiciară să verifice dacă independenţa justiţiei a fost afectată în urma declaraţiilor premierului Victor Ponta privind ancheta pentru posibile cazuri de corupţie şi fraudă la bacalaureatul susţinut la Liceul "Bolintineanu" din Capitală.

Preşedintele Consiliului, Oana Schmidt-Hăineală, a dispus transmiterea către Inspecţia Judiciară a scrisorii semnate de Monica Macovei, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Ionuţ Popescu, Cristian Preda şi Sever Voinescu, referitoare la declaraţiile premierului Victor Ponta privind ancheta în cazul de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu".

"Sunt convins că avem procedurile şi prevederile legale pentru ca o activitate de cercetare penală să se desfăşoare în condiţii legale fără desfăşurări de forţă, fără abuzuri, fără manifestări care amintesc de vremuri dinainte de '89, sau de vremea regimului Morar-Macovei, în care 20 de milioane de români sunt infractori şi trebuie cercetaţi şi abuzaţi de o mână de indivizi, o gaşcă, ca să folosesc un termen prezidenţial, care cred că doar prin forţă şi abuz pot să obţină ceva în ţară", a spus Ponta, despre ancheta la "Bolintineanu".

Poliţiştii au mers, în 5 iulie, la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", cu autocare, pentru ca 100 de elevi să fie duşi la audieri, după susţinerea ultimei probe a bacalaureatului. În faţa intrării în curtea Liceului "Bolintineanu" erau zeci de părinţi care îşi aşteptau copiii. Unii dintre părinţi, nemulţumiţi că poliţiştii au venit la liceu pentru a-i lua pe elevi cu atocarul şi a-i duce la audieri, i-au huiduit şi au reclamat că aceştia fac un abuz.


×