x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ponta: Până acum nu avem informaţii că printre victimele accidentului aviatic din Ucraina ar fi şi români

Ponta: Până acum nu avem informaţii că printre victimele accidentului aviatic din Ucraina ar fi şi români

de Agerpres    |    17 Iul 2014   •   21:51
Ponta: Până acum nu avem informaţii că printre victimele accidentului aviatic din Ucraina ar fi şi români

Premierul Victor Ponta a declarat că deocamdată nu există informaţii că ar exista cetăţeni români printre victimele accidentului aviatic din Ucraina.

"Am auzit. Ministrul Transporturilor a vorbit chiar când era cu mine în maşină. O să încercăm să aflăm dacă, Doamne fereşte, e şi vreun cetăţean român. În acest moment noi nu avem niciun fel de informaţie şi vreau să mergem pe procedurile stabilite, nu să mă apuc să comunic eu aşa ceva. Nu pot decât să spun, vă daţi seama, este încă o tragedie, dar nimic altceva nu pot să comentez", a spus premierul Ponta, la finalul vizitei de lucru pe şantierul tronsonului Pecica-Nădlac al autostrăzii Nădlac-Arad.

Aeronava Boeing-777, care aparţinea companiei "Malaysia Airlines" şi efectua cursa Amsterdam - Kuala Lumpur, s-a prăbuşit joi pe teritoriul Ucrainei, la circa 60 de kilometri de graniţa de Rusia, informează ITAR-TASS şi Interfax.

"Avionul zbura la înălţimea de 10.000 de metri. Au murit 280 de pasageri şi 15 membri ai echipajului", a precizat consilierul ministrului ucrainean de interne Anton Gheraşenko, pe pagina sa de Facebook, citat de Ria Novosti şi Interfax.

Prăbuşirea a avut loc nu departe de Doneţk, unde au loc ciocniri între forţele ucrainene şi separatişti proruşi. 

×
Subiecte în articol: avion prabusit ucraina