x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Povestea celui mai mare concert din România, Forza Zu, în acest week-end la ZU TV

Povestea celui mai mare concert din România, Forza Zu, în acest week-end la ZU TV

30 Mai 2014   •   15:28
Povestea celui mai mare concert din România, Forza Zu, în acest week-end la ZU TV

“Forza Zu- cel mai mare concert din România”,  realizat de Radio Zu si prezentat de Mihai Morar şi Daniel Buzdugan, a fost şi în acest an, un imens succes. Mâine, de la ora 14.00, şi duminică, de la 11.30, Mihai Morar îţi arată la ZU TV povestea grandiosului spectacol.

 În week-end, Mihai le va arata telespectatorilor ZU  TV  cum s-a realizat cel mai mare concert din România, emoţiile artiştilor din secundele dinaintea momentului de a urca pe scenă, dar şi adrenalina din back- stage. Peste 30 de artişti şi aproape zece  ore de transmisiune, cereri în căsătrorie, cel mai mare selfie din România, Veta Biriş cântând  într-un glas cu peste 55.000 de oameni “Noi suntem români”,  sunt doar câteva dintre ingredintele unui spectacol unic, “Forza Zu- cel mai mare concert din România”.


×