'L-am cazat astă noapte în dispensar, iar o asistentă a stat permanent lângă dânsul. A primit mâncare de regim, pentru că are diabet, i s-a făcut insulină. Este şi cardiac, are mai multe probleme medicale. Dimineaţă şi-a mai revenit. Eu nu sunt specialist ca să vă pot spune, dar faţă de starea fizică pe care o avea ieri, acum arată mai bine. Acum se află în sediul Primăriei Gemenele, este în biroul primarului şi discută tot timpul cu Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă', a declarat primarul din Gemenele.
Primarul Petrică Calu a precizat că drumul judeţean care face legătura cu municipiul Brăila, în lungime de 26 km, este în continuare blocat de zăpadă şi se lucrează din ambele sensuri pentru deblocarea lui.
...............................
Potrivit reprezentanţilor Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, prefectul Gheorghi Obreja, care a rămas blocat, miercuri, la orele prânzului, în localitatea Gemenele, este în continuare înzăpezit. În județ sunt izolate 53 de sate din 16 comune cu peste 15.400 de gospodării.
Toate drumurile naţionale, cu excepţia DN 22 B Dig Brăila-Galaţi, dar şi toate drumurile judeţene sunt închise.
Autorităţile brăilene au solicitat ca un elicopter să ajungă în judeţ pentru a prelua cinci cazuri medicale grave, între pacienţi fiind şi o persoană care a suferit un accident vascular cerebral.
"Avem cinci solicitări de urgenţe medicale în patru localităţi izolate, respectiv Ulmu, Tufeşti, Victoria şi Scurtaru, pentru care am solicitat intervenţia elicopterelor SMURD. În momentul de faţă, în judeţul Brăila sunt izolate 53 de localităţi", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt. col. Ştefan Stoian, citat de Agerpres.
Trei elicoptere SMURD au intervenit în judeţul Brăila marţi, 28 ianuarie, şi au preluat din localitatea Racoviţa o gravidă în travaliu şi doi bătrâni cu afecţiuni grave, unul de 80 de ani, iar altul de 87 de ani, o altă gravidă a fost preluată din localitatea Vişani şi un bărbat cu hemoragie digestivă, iar un altul cu varice esofagiană din Bordei Verde.
Citește pe Antena3.ro