x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele Iohannis a semnat decretul de numire a lui Nicolae Hurduc în funcţia de ministru al Cercetării

Preşedintele Iohannis a semnat decretul de numire a lui Nicolae Hurduc în funcţia de ministru al Cercetării

26 Oct 2018   •   14:45
Preşedintele Iohannis a semnat decretul de numire a lui Nicolae Hurduc în funcţia de ministru al Cercetării

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de numire a lui Nicolae Hurduc în funcţia de ministru al Cercetării şi Inovării, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. 

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat joi că profesorul universitar Nicolae Hurduc a fost propus ministru al Cercetării. 

"Am prezentat Biroului Permanent Naţional propunerea pentru ministrul Cercetării. Este vorba de domnul Nicolae Hurduc, profesor în cadrul Universităţii Tehnice 'Gheorghe Asachi' din Iaşi - Facultatea de inginerie chimică şi protecţia mediului", a declarat Dăncilă. 

Fostul ministru al Cercetării şi Inovării Nicolae Burnete şi-a anunţat demisia din funcţie pe 31 august. Interimatul a fost asigurat de vicepremierul Viorel Ştefan. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Nicolae Hurduc