x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele suspendat al CJ Brăila, Bunea Stancu, rămâne în arest la domiciliu

Preşedintele suspendat al CJ Brăila, Bunea Stancu, rămâne în arest la domiciliu

26 Aug 2014   •   15:01
Preşedintele suspendat al CJ Brăila, Bunea Stancu, rămâne în arest la domiciliu

Magistraţii Tribunalului Galaţi au respins, astăzi, cererea procurorilor DNA Galaţi care au solicitat înlocuirea măsurii arestării la domiciliu, aplicată preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţului Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, cu măsura arestării preventive, relatează Agerpres. Procurorii DNA au contestat decizia magistraţilor şi au cerut arestarea preventivă a lui Bunea Stancu ca urmare a faptului că inculpatul ar fi luat legătura, în mod indirect, cu suspectul Soare Vasile, directorul firmei Concivia, la care preşedintele CJ este acţionar. Astfel, inculpatul ar fi încălcat una dintre măsurile dispuse prin încheierea din data de 8 august 2014 a Tribunalului Galaţi, respectiv interdicţia să comunice cu ceilalţi inculpaţi, suspecţi sau martori.

Tribunalul Galaţi a decis vineri, 8 august, ca preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, şi vicepreşedintele CJ, Florin Mija, să fie arestaţi la domiciliu, după ce fuseseră reţinuţi de procurorii DNA, fiind acuzaţi de abuz în serviciu în formă continuată şi de conflict de interese. Alături de cei doi a fost reţinut şi şeful biroului Achiziţii publice din aceeaşi instituţie, Nicolae Moisiu. Vicepreşedintele CJ Florin Mija şi şeful de la Achiziţii, Nicolae Moisiu, au fost membri în comisiile de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice la data faptelor şi sunt acuzaţi de abuz în serviciu în formă continuată.

DNA susţine că, în perioada 2009-2010, Gheorghe Bunea Stancu, ordonator principal de credite, şi ceilalţi doi inculpaţi şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, în contextul procedurilor de atribuire a unor contracte de achiziţii publice, pentru realizarea unor obiective de interes local şi judeţean, organizate de CJ Brăila.

Potrivit procurorilor, modul în care au fost organizate şi derulate procedurile de achiziţie publică în perioada de referinţă a condus la situaţia ca trei societăţi comerciale să deţină monopolul lucrărilor licitate de CJ Brăila, fiind practic singurele firme care participă şi câştigă contracte pe plan local şi judeţean.

"În situaţia în care existau şi alţi ofertanţi, firmele agreate fie ofereau preţul cel mai mic, fie îndeplineau 'anumite' condiţii apreciate ca esenţiale de către membrii comisiilor de analizare şi evaluare a ofertelor, situaţie care, în mod inevitabil, a condus la câştigarea procedurilor respective. Interesul preşedintelui CJ pentru câştigarea procedurilor de achiziţie publică de către una dintre firme este subliniat de faptul că, în mod indirect, este acţionar la această firmă", se arată într-un comunicat al DNA.

DNA menţionează că s-a ajuns la această situaţie din cauza exercitării defectuoase a atribuţiilor de serviciu de către membrii comisiei de evaluare a ofertelor, prin alegerea unor oferte financiare neprofitabile, dar şi a gestionării ineficiente a bugetului local de către şeful CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, cauzându-se un prejudiciu de aproximativ 3 milioane lei şi vătămarea intereselor legitime ale agenţilor economici care au participat la procedurile de achiziţii publice şi au fost descalificaţi în mod discriminatoriu.

Gheorghe Bunea Stancu şi Florin Mija au fost suspendaţi din funcţie prin ordine semnate de prefectul de Brăila, Vasilica Vîlcu.

×
Subiecte în articol: bunea stancu cj braila