Ministerul Muncii a elaborat şi postat ieri pe site noul proiect al Legii salarizării personalului bugetar, proiect aflat în dezbatere publică până la 3 septembrie. Salariul fiecărui bugetar va fi calculat în funcţie de coeficientul de ierarhizare aferent funcţiei, valoarea acestui coeficient de ierarhizare pentru clasa I de salarizare fiind de 640 de lei.
Conform actului normativ, cel mai mare coeficient de ierahizare, adică 15, va fi pentru funcţia de preşedinte al statului, acesta urmând astfel să aibă un salariu de bază de 9.600 lei. Următorii pe scara ierarhică fiind primul-ministru şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor (coeficient 14,63), vicepreşedintii camerelor şi vice-premierul (14,15), secretarii şi chestorii de la Senat şi Camera Deputaţilor (13,90). Pe aceeaşi treaptă de salarizare cu secretarii şi chestorii parlamentului se vor situa şi miniştrii (coeficient 13,90), în timp ce miniştrii delegaţi vor primi un coeficient de 13,45. Restul parlamentarilor aflaţi în funcţii de conducere - preşedinţii de comisii permanente, liderii de grup, secretari şi vicepreşedinţi de comisii dar şi parlamentarii simpli vor avea un coeficient de 12,41.
La egalitate cu premierul şi preşedinţii Parlamentului din punct de vedere al coeficientului de salarizare vor fi şi preşedinţii Curţii Constituţionale şi Curţii de Conturi, procurorul general, dar şi preşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). În învăţământul universitar, cel mai mare coeficient de ierarhizare, 9,94, a fost stabilit pentru funcţia de rector, iar în învăţământul preuniversitar cel mai bine remunerat va fi inspectorul şcolar general (coeficient 7,03), potrivit proiectului de Lege cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
În sănătate, managerii de spitale, managerii generali şi directorii medicali au cei mai mari coeficienţi de ierarhizare din sistemul sanitar, iar un medic, în funcţie de vechime şi de ierarhia profesională, pleacă de la un coeficient minimum de 1,90 şi poate ajunge până la 11,53.