x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primăria Capitalei a aprobat acordarea de vouchere elevilor pentru aparate dentare

Primăria Capitalei a aprobat acordarea de vouchere elevilor pentru aparate dentare

30 Mai 2019   •   15:51
Primăria Capitalei a aprobat acordarea de vouchere elevilor pentru aparate dentare

Elevii din București cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani vor primi vouchere în valoare de 1.100 de lei pentru montarea de aparate dentare, potrivit unui proiect aprobat joi de Primăria Capitalei, transmite Agerpres.

“Se aprobă acordarea unui sprijin financiar sub formă de vouchere, în valoare de 1.100 de RON, elevilor cu vârste între 7 şi 16 ani, cu domiciliul în Municipiul Bucureşti sau viză de reşedinţă obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii de aplicare în proiect, pentru montarea de aparate ortodontice mobile”, se arată în proiectul de hotărâre.

Proiectul “SMILE – Mobile” are o valoare de 2.287.720 de lei, iar banii sunt redistribuiți din bugetul proiectelor derulate prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), a căror execuţie se estimează că nu se va finaliza în anul fiscal 2019.

În 30 de zile de aprobarea proiectului de către CGMB, ASSMB va elabora Regulamentul privind implementarea proiectului, mai scrie Agerpres.

×
Subiecte în articol: vouchere parate dentare elevil