x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primarul Sectorului 2 intră în izolare: Soția mea prezintă simptome specifice COVID

Primarul Sectorului 2 intră în izolare: Soția mea prezintă simptome specifice COVID

20 Noi 2020   •   17:15
Primarul Sectorului 2 intră în izolare: Soția mea prezintă simptome specifice COVID
Sursa foto: Lucian Alecu

Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, anunță că intră în izolare, soția sa având simptome specifice COVID-19: „ Așteptăm rezultatul, dar e o șansă ridicată să fie pozitiv, așa că intru în tele-muncă”.

 

„De azi sunt posibil contact direct. Drept urmare intru în izolare acasă, dar continui să muncesc. Principalul atu al umanității a fost mereu puterea de adaptare. Indiferent de condiții, am găsit mereu o cale să mergem mai departe. Același lucru l-am avut în minte când am pregătit din timp și acest scenariu. Știam că oricât m-aș proteja există riscul ca cineva apropiat mie să contacteze această boală. Și s-a întâmplat. Soția mea prezintă simptome specifice Covid și azi ni s-au recoltat probe pentru test. Așteptăm rezultatul, dar e o șansă ridicată să fie pozitiv”, scrie Radu Mihaiu pe Facebook.

El precizează că intră în tele-muncă.

„Am solicitat încă de la preluarea mandatului să avem un plan clar în caz că se întâmplă. Voi sta în contact telefonic cu toți cei din Primărie care au nevoie de asistența mea. Ședințele zilnice le vom muta în sfera digitală. Atribuțiile oficiale vor fi preluate de viceprimarul desemnat pentru astfel de situații și ne vom consulta zilnic pe subiectele care vor apărea pe biroul Primarului”, adaugă Mihaiu.

Primarul Sectorului 2 afirmă că ce era urgent a finalizat și că a trimis către Consiliul Local care se va reuni vinerea viitoare.

„Am pregătit proiecte de hotărâre atât pentru rectificarea bugetară, cât și pentru burse. Bugetul a fost echilibrat. Am relocat toate sumele de la bunuri și servicii și de la investiții pentru cheltuielile care nu se mai finalizează în acest an. De la DGAPI am luat sumele care nu s-au mai cheltuit fiindcă școlile au fost închise. De la DGASPC am luat sumele de la proiectele de investiții care au fost înghețate din cauza covid. De la Reabilitări am luat sumele de la proiectele care nu au început fiindcă programul s-a mișcat greu și șantierele au fost deschise foarte târziu. Am oprit toate plățile pentru cheltuieli făcute de ADP în afara planului bugetar pe modelul . Toate aceste cheltuieli se mută pentru anul bugetar următor și acum prioritizăm ce arde acum”, precizează Radu Mihaiu.

Edilul spune că a găsit sumele necesare pentru burse.

„Vechea administrație bugetase pentru burse de la 37,7 de milioane de lei. În propunerea de rectificare bugetară sunt 43,7 de milioane de lei (creștere de 6 milioane). Peste 19.000 de copii din sectorul 2 vor primi burse. Am echilibrat grila astfel încât să premiem performanța și nevoia reală. Am crescut sumele alocate pentru copiii excepționali (premianți la olimpiade naționale). Am eliminat penalizarea pentru copiii săraci care învățau bine. În sistemul anterior, aceștia erau pedepsiți la cumularea burselor de studiu cu alte burse. Am modificat acest lucru, astfel încât copiii săraci care învață bine să nu mai fie penalizați. Am mărit și bursele de ajutor social pentru copiii cu venituri foarte mici, elevi din mediul rural și elevi orfani sau bolnavi cu câte 50 de lei fiecare. Ca să putem face aceste ajustări, am scăzut puțin cuantumurile pentru cei cu burse de studiu între 8:50 și 9 (de la 100 de lei la 75 de lei) și între 9 și 9:50 (de la 200 de lei la 150 de lei). Bursele pentru media 10 (600 de lei) și cele pentru copiii cu medii între 9:50 și 9:99 (300 de lei) au rămas la același nivel. Repet, aceasta este doar o echilibrare a grilelor - dacă am fi rămas pe grila de anul trecut am fi cheltuit același buget (buget neprevăzut însă de vechea administrație și crescut acum cu 6 milioane de lei). Am lucrat cot la cot cu consilierii locali din majoritate pentru a găsi cele mai bune soluții. Sunt încrezător că proiectele care vor intra la vot au în primul rând interesul comunității în vedere și asta va garanta că întregul consiliu le va susține”, conchide Radu Mihaiu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: radu mihaiu izolare coronavirus