Tarifele de primă pentru asigurările obligatorii RCA sunt stabilite exclusiv de către societăţile de asigurare, în funcţie de rezultatele proprii înregistrate pentru această formă de asigurare şi strategia de vânzări, anunţă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, într-un comunicat.
"Referitor la afirmaţiile apărute zilele acestea în presă, conform cărora prima RCA ar putea creşte cu 50% sau chiar mai mult, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor precizează că nu poate interveni asupra cuantumului tarifelor de primă RCA, întrucât acest lucru ar contraveni directivelor europene şi atribuţiilor CSA", explică instituţia de supraveghere a pieţei asigurărilor.
Proiectul de modificare şi completare a Normelor privind asigurarea obligatorie RCA, puse în aplicare prin Ordinul nr.14/2011, pe care CSA îl supune dezbaterii publice în această perioadă, nu vizează majorarea tarifelor, ci are în vedere stabilirea unui mod unitar de calcul actuarial care să conducă la un cuantum corect al tarifului de primă RCA, în beneficiul asiguraţilor şi păgubiţilor, mai precizează reprezentanţii CSA.