x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vaslui: Procuror arestat preventiv pentru trafic de influenţă. DNA spune că a primit mită în bani şi cazare pe litoral

Vaslui: Procuror arestat preventiv pentru trafic de influenţă. DNA spune că a primit mită în bani şi cazare pe litoral

de Agerpres    |    29 Iul 2014   •   09:34

Procurorul Vasile Şelaru din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a fost arestat preventiv, în noaptea de luni spre marţi, pentru o perioadă de 30 zile, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

Decizia magistraţilor de la Curtea de Apel Iaşi nu este una definitivă, contestaţia depusă de procurorul Vasile Şelaru, prin apărătorul său, urmând să fie judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Vasile Şelaru fusese reţinut duminică, pentru 24 de ore, de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Iaşi sub acuzaţia de trafic de influenţă.

Procurorul Vasile Şelaru este acuzat că a primit bani şi cazare într-un imobil pe litoral pentru a interveni pe lângă alţi magistraţi în vederea soluţionării favorabile a unui dosar.

Conform unui comunicat de presă remis, duminică, de DNA, 'în cauză există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, la sfârşitul anului 2013, inculpatul Şelaru Vasile, în considerarea influenţei pe care o avea asupra mai multor magistraţi de la instanţele de control judiciar din judeţul Iaşi, i-a promis unei persoane că va efectua anumite demersuri, în sensul soluţionării favorabile a unei cereri de recurs'.

'În acest context, a solicitat cu împrumut suma de 13.000 de lei fără a se stabili un termen clar de restituire. După aproximativ 2-3 săptămâni de la acordarea împrumutului inculpatul Şelaru Vasile a restituit suma de 5.000 de lei, iar diferenţa de 8.000 de lei a fost păstrată pentru continuarea demersurilor respective. La data de 27.05.2014, inculpatul Şelaru Vasile, lăsând impresia că are influenţă asupra unui ofiţer de poliţie din cadrul IPJ Vaslui, care avea spre soluţionare o cerere de avizare a unei firme de pază, a solicitat suma de 700 de lei, pentru a-l determina pe ofiţerul respectiv să rezolve favorabil acea cerere', precizează sursa citată.

La data de 29 mai, inculpatul a promis unei persoane că va interveni pe lângă un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care supraveghea cercetările într-un dosar penal, acceptând pentru această intervenţie cazarea într-un imobil de pe litoralul românesc. Pentru a crea acestei persoane convingerea că influenţa pe care o are asupra procurorului de caz este reală, la data de 30 mai, inculpatul Şelaru Vasile s-a deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, unde a intrat o perioadă scurtă de timp', afirmă DNA.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul tehnic al Serviciului Român de Informaţii.

Vasile Şelaru are o vechime de peste 18 ani în magistratură, el desfăşurându-şi activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui din anul 2000. A activat o perioadă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, iar în 2011 a revenit în Vaslui. În anul 2013 a candidat pentru postul de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, iar anul acesta la cel de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, însă, în ambele situaţii, a pierdut în faţa celorlalţi contracandidaţi.

×
Subiecte în articol: procuror arestat magistrat arestat