Profesia de mediator, o premiză optimistă

 Elena Daniela Sarau, cetăţean austriac de origine română, propune într-o lucrare de specialitate, intitulată ,,Profesia de mediator, o premiză optimistă”, un studiu temeinic al profesiei de mediator, specializare aflată încă la început, pe piaţa de muncă din România. Autoarea, specializată în management international, comerţ, economie şi managmentul conflictului intitulează rezultatul documentării sale: un prim profil mediu temporar al mediatorului şi al condiţiilor de mediere din România zilelor noastre. Cartea închide între coperţi o radiografie a situaţiei politice, economice şi culturale a ţării,  semnalând astfel particularităţile perioadei pe care o trăim.  În centrul atenţiei acestei lucrări este o profesie complexă care implică pe lângă studii juridice, disponibilităţi de comunicare, noţiuni de psihologie şi diplomaţie culturală şi care, înainte de toate trebuie să impună credibilitate şi neutralitate.  

Reprezentarea serioasă a culoarului de mediere din România ar putea însemna o şansă concretă pentru dezvoltarea mediului de afaceri şi, aşa cum îşi doreşte autoarea studiului, o deschidere optimistă către posibilii investitori străini. Dacă românii sunt ,,altfel”, cum spune istoricul Lucian Boia într-o carte recentă de mare succes, acest lucru nu este neapărat de rău, cum s-ar putea crede la o primă vedere. Find un popor amestecat, cu puternice influenţe din alte etnii, oferă şi surprize din cele mai neaşteptate.  Aici intervin analizele asupra mentalităţilor, delimitarea categoriilor sociale, aprofundarea diferenţelor culturale. Deznodământul ideal al unei medieri eficiente este cazul fericit: “win-win”.  
Lectura acestei cărţi este pasionantă şi pentru un necunoscător care va înţelege reţeaua de fire nevăzute dintre mediul politic, economic, social şi cultural.

Elena Daniela Sarau este fără îndoială o profesionistă, un om de afaceri de succes care prin prezenţa şi eforturile ei, uneşte câteva lumi. România şi Austria sunt ţările ei deopotrivă iar autoarea îşi propune să armonizeze relaţiile dintre cele două spaţii, spre beneficiul tuturor.

■ Aţi publicat recent în România, un studiu temeinic intitulat ,,Profesia de mediator, o premiză optimistă”. Sunteţi cetăţean austriac dar cartea este o radiografie a societăţii româneşti contemporane. Ce va determinat opţiunea către acest subiect?
■ Mă aflam în Austria, într-un cerc de specialişti în materie şi discutam pe diferite teme. În timp ce o colegă din Turcia povestea despre situaţia mediatorilorlor din Ancara, Prof. Dr. Christina Lenz, Preşedinte al Asociaţiei mediatorilor din Germania ( BMWA- Bundesverband für Mediation in Wirtschaft und Arbeitswelt), Vice Chair EMNI (European Mediation Network Initiative) si Presedinte al DVCP (Deutsche Vereinigung für Collaborative Law) s-a întors spre mine şi m-a întrebat cum arată situaţia practică în materie de mediere în Romania. În acel moment, am realizat că nu ştiam nimic despre acest subiect. Am căutat să mă documentez pe acest subiect şi fiind dezamagită de lipsa unor date concrete , m-am hotarat să îniţiez un studiu ştiinţific pe această temă. Bineînţeles, cercetarea, interviurile, studiul efectiv le-am realizat întegral, în România. Nici nu se putea altfel...

■ Ce ar trebui să ştie oameni, cetăţenii care poate ar dori să se îndrepte către această nouă profesie în România, despre şansele şi oportunităţile medierii?
■ Într-o societate aflată în proces de căutare a identităţii, bulversată de incertitudinea zilei de mâine, cetăţenii acesteia devin uşor irascibili, nerăbdători, agresivi ... Medierea oferă o alternativă practică la modul de rezolvare a litigiilor de până acum. Aceasta aduce avantaje din punct de vedere economic, moral şi social. Din punct de vedere economic, se pot economisi bani pentru instanţe unde procesele pentru litigii pot dura ani buni iar dacă litigiul a fost rezolvat cu ajutorul medierii, se poate recupera taxa de judecată.
Din punct de vedere moral, viaţa este mult prea scurtă pentru a o irosi cu litigii!
Din punct de vedere social se poate spera în “reeducarea” societăţii în timp. Trecerea treptată de la o societate dispusă să aleagă rezolvarea litigiilor  în sălile de judecată la o societate care îşi rezolvă disputele pe cale amiabilă. Bineînţeles că există mult mai multe şanse şi oportunităţi, dar materia este foarte complexă şi nu cred că o putem dezvolta în acest cadru.

■ V-am văzut într-o emisiune la un post Tv , unde spuneaţi că în Austria medierea nu este obligatorie, pe când în România, da. Ne puteţi explica de ce? Reiese din cartea dumneavoastră pe care am citit-o cu interes că românii sunt un popor conflictual. Poate şi din acest motiv?
■ Este foarte simplu, acest lucru a fost impus de Comunitatea Europeana iar România şi-a făcut treaba în mod exemplar! Cum am arătat în această carte, numai România, Bulgaria şi Italia au implementat această directivă a Comunităţii Europene. Românii sunt la fel de conflictuali ca şi toate celelalte popoare de origine latină. Este normal ca un popor latin să reacţioneze altfel decât un popor de origine germană. În acelaşi timp, este de admirat că un popor atât de impulsiv şi plin de viaţă, acceptă să cunoască şi alte idei (noi). Să nu uităm că impulsivitatea şi trăsăturile conflictuale au repercusiuni foarte adânci asupra modului lui de a gândi şi acţiona.

■ Doamnă Sarau sunteţi specializată şi în managmentul conflictului. Activitatea dumneavoastră de ani buni presupune să armonizaţi două lumi, două spaţii geografice şi cultutale, spaţiul german şi cel românesc. Cu ce fel de dificultăţi vă confruntaţi? Mă gândesc că România este asociată proverbialului spaţiu balcanic, rostit uneori cu conotaţii peiorative. Iar Austria şi Germania sunt prin definiţie spaţii ale rigorii, exactităţii, corectitudinii, punctualităţii...
■ România este un fenomen. Este un popor latin înconjurat de popoare de origine slavă, care cu toate acestea nu şi-a pierdut încă identitatea. Nu ştiu cât ar mai fi reuşit acest lucru. Dintotdeauna spaţiul balcanic a fost “terra incognita” pentru popoarele din vest. Acest lucru nu s-a schimbat, sunt două lumi diferite cu două moduri de percepere diferite. Aici intervine din nou medierea, modul de a “traduce” cele două mentalitaţi şi a le aduce la un numitor comun. Nu cred că o omogenitate a popoarelor europene, în modul lor de gândire şi acţionare (oricum imposibilă!) ar constitui un ideal. Tocmai acest mod diferit de a fi, face România mai interesantă, fapt care invită persoanele interesate din vest, să o descopere aşa cum este ea. Cred şi mă doare că, atunci când se vorbeşte de România, se subliniază aspectele negative iar când vorbim despre vest, se punctează în special tot ce este mai bun. Ar fi de dorit să se echilibreze accentele, percepţiile...
 
■ Termenul ,,patriotism” stârneşte la noi zâmbete condescendente, alteori ironice, depreciative... Sunteţi de origine română, de aceea vă întreb, în această implicare a dumneavoastră în domeniul afacerilor între spaţiul german şi cel românesc, în promovarea importanţei medierii în România, se poate vorbi şi despre dragostea faţă de această ţară care, vedem cu toţii, traversează vremuri scoase din minţi?
■ Cine s-a născut şi a trăit o anumită perioadă de timp în România este Român prin definiţie, de când se naşte şi până moare. Nu contează ce paşaport ai, iar dacă eşti sincer cu tine însuţi, îţi dai seama că un colţ din inima ta bate întotdeauna pentru ţara natală.
Depinde cum definiţi dragostea de ţară, eu văd acest lucru ca o misiune de a arăta tuturor persoanelor cu care vin in contact, adevarata faţă a României – o ţară frumoasă, cu oameni ospitalieri, tineri deosebit de talentaţi, oameni care găsesc în orice situatie o soluţie, şi care mai pot zâmbi chiar şi atunci când au ochii plini de lacrimi. Oameni care nu au frica de a îşi arăta simţămintele, bune sau rele, care încă mai îşi ajută vecinul când are nevoie, şi care mai speră ca mâine să apară soarele. Toate aceste caracteristici ale poporului român par a fi uitate sau ignorate. Eu încerc să îndrept privirea partenerilor de afaceri din spaţiul german şi austriac asupa părţilor frumoase ale societăţii româneşti, nu ştiu dacă acest lucru poate fi definit prin “patriotism”.