x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum se manifestă alergia la ambrozie. Amenzi uriașe dacă planta nu este eliminată

Cum se manifestă alergia la ambrozie. Amenzi uriașe dacă planta nu este eliminată

01 Sep 2024   •   07:40
Cum se manifestă alergia la ambrozie. Amenzi uriașe dacă planta nu este eliminată

Ambrozia este tot mai răspândită pe terenurile din România și poate provoca alergii serioase.

Peste 2,5 milioane de români sunt alergici la ambrozie. Aceasta se poate manifesta prin strănut și nas înfundat iar problemele se pot agrava. Proprietarii de terenuri sunt obligaţi să elimine această plantă, altfel risă sancţiuni uriaşe. Însă legea este de multe ori ignorată.

Citiți și Bucureștenii se confruntă cu ploi, descărcări electrice și un nou val de căldură 

Cosmin este un băiețel de 3 ani, cu alergie la ambrozie. În primul an, simptomele au fost mai uşoare, dar, cu timpul, acestea s-au agravat.

„Ține cam o lună jumătate, de la începutul lunii august, până la finalul lui septembrie. Cred că spre final de august e cel mai rău”, spune Cosmin.

Citiți și Prima lună de toamnă va avea temperaturi mai ridicate decât cele normale

Există şi tratament prescris de alergologi. Însă trebuie administrat cel puţin 3 ani pentru a scăpa de alergie.

Amenzile sunt între 1.000 şi 20.000 de lei, iar până în prezent au fost date sancţiuni contravenţionale în valoare de 75.000 de lei celor care nu au eliminat ambrozia de pe terenurile pe care le deţin, potrivit Antena3 CNN.

×
Subiecte în articol: ambrozie alergii copii amenzi