„Florile au un aspect distinctiv, cu petale dispuse radial în nuanțe vibrante, având culori intense precum roșu, portocaliu, galben și chiar violet. Cea mai întâlnită este culoarea roșu carmin, de aici și denumirea populară de „Roata de foc”. Petalele sunt dispuse în jurul discului central sub forma unor spițe dese de roată, creând un aspect plin de viață și energie.
Similar cu orice floare compozită, florile de Gaillardia spp. sunt foarte atrăgătoare pentru albine, fluturi și alte insecte care vin să se hrănească cu nectarul lor dulce. Aceste flori sunt minunate atât în grădină, cât și în buchetul de flori proaspete, aducând o notă veselă și plină de optimism.
Gaillardia spp. este o plantă rezistentă și ușor de întreținut, fiind potrivită pentru grădini și spații verzi. Este o opțiune populară pentru plantare în locuri cu expunere la soare, deoarece iubește căldura și lumina soarelui. Gaillardia spp. înflorește în general în lunile de vară, oferind o explozie de culori în grădină.
Este o alegere excelentă pentru aducerea unei pete de culoare în grădină și pentru atragerea insectelor polenizatoare, albine, fluturi etc. Este o plantă versatilă, care poate fi folosită în diverse aranjamente florale sau ca plantă de bordură, scrie Antena3CNN
Gaillardia are florile mari, solitare. Prolifică și generoasă cu florile ei, această plantă are o lungă perioadă de înflorire, începând din luna mai până la primul îngheț.”, arată specialiștii de la BRGV Buzău.
„Gaillardia este ușor de îngrijit și foarte puțin pretențioasă. Suportă la fel de bine și umbră, și soarele, dar are nevoie de câteva ore de soare în fiecare zi. Suportă mai bine seceta decât excesul de apă, astfel că are nevoie de un sol care să se dreneze ușor și repede. Dacă primește prea multă apă, tulpina își pierde fermitatea, iar florile se apleacă. Își revin însă rapid îndată ce condițiile se ameliorează.
Formarea capitulului florii de Gaillardia spp. simbolizează pasiunea și bucuria de a trăi, aducând un strop de culoare și lumină în peisajul în care se regăsesc. Este o comoară a naturii pe care nu poți să nu o admiri atunci când o vezi în întreaga sa splendoare.
Partea vegetativă aeriană de Gaillardia spp. va începe să se usuce și să moară pe măsură ce se apropie sfârșitul sezonului de vegetație, odată cu venirea înghețului. Totuși, semințele pe care le-a produs planta vor rămâne în sol până la primăvara următoare, atunci când acestea pot genera noi plante.
De asemenea, primăvara devreme, specia regenerează în mod natural din sistemul radicular, având o ușoară tendință de extindere în jurul plantei mamă, uneori amplificată și de plantele tinere provenite din semințele căzute pe sol lângă aceasta. Semințele au o formă deosebită, în formă de săgeată și germinează foarte bine la suprafața solului sub influența directă a razelor solare.”, se mai arată pe blogul BRGV Buzău.