x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Războiul hibrid din coșurile de gunoi de la Pantelimon

Războiul hibrid din coșurile de gunoi de la Pantelimon

de Dan Constantin    |    28 Aug 2024   •   06:20
Războiul hibrid din coșurile de gunoi de la Pantelimon

Ancheta procurorilor în dosarul de la Spitalul Pantelimon continuă, după ce Parchetul a încasat o înfrângere de proporții prin anularea arestării celor două doctorițe de la ATI. Este absolut necesar să se afle adevărul în acest caz care a provocat o isterie mediatică în care unii ziariști au devenit peste noapte adânci cunoscători ai medicinei, și pe această „bază profesională” să dea sentințe, având și rolul de supremi judecători.

Sunt însă condiții ca ancheta penală să fie scoasă de sub semnul amatorismului și al lipsei de logică în care au scufundat-o lucrătorii Ministerului Public, conduși nu de fapte obiective, ci de impulsul unor „motoare” cu scopuri demolatoare pentru credibilitatea sistemului public medical? Dosarul numit absolut imbecil și tendențios „Doamna cu coasa” intră pe  turnura și mai adâncă a lipsei de credibilitate, pentru că cei doi procurori, acum degradați public de decizia Curții de Apel, care le-a trimis în ridicol cererea de arestare a doctorițelor, au în plus setea de revanșă. Ce prezumție de obiectivitate se mai poate acorda acestor doi procurori? Deja cei care i-au susținut mediatic lansează ipoteza că ei le vor aresta din nou pe cele două doctorițe, pentru că adună noi probe care să susțină aberanta acuzație de crimă cu premeditare. La audieri, „pacientele” proaspăt eliberate sunt întâmpinate de reporterii de teren cu întrebări tendențioase, menite să întrețină atmosfera de presiune asupra „criminalelor”. Metodele penibile care readuc practicile exersate de tartora Kovesi pentru demonizarea celor intrați în malaxorul dirijat de statul paralel nu au dispărut; ele sunt scoase de la naftalină de o serie nouă de procurori care cred că astfel câștigă tresele avansării, după ce au avut probleme recente cu gradele profesionale. La fel, o serie de jurnaliști mufați la interesele Parchetului din varii motive se aliniază pentru a forma și avansa spre absolvire ca noua „Promoția Costache”, livratorul de cârnați al DNA.

În dezbaterile televizate apar pe post de portavoci ale acuzării o liotă de „comentatori” care se avântă în teorii medicale, specializați la fără frecvență în aplicarea dozelor de noradrenalină și a procedurilor din ATI. Doctorițele sunt trimise în regim de urgență la pușcărie, cu verdicte clare date de milițieni staliniști care mișună prin sindicatul penitenciarelor, aplaudați de fauna care se învârte pe la porțile spitalelor.Cu statut de vedetă este plimbat din studiou în studiou TV un bizar susținător al pacienților din toată lumea care se simte atacat cu praștia de „mafie”. Nu puteau să lipsească din peisaj, pentru a accentua durerea unor familii care și-au pierdut pe cei dragi în Spitalul Pantelimon din cauza unor boli grave, și avocații care-și racolează clientela în procesele de daune. Aflăm de asemenea că serviciile funerare produc și ele vedete și lideri care sunt un fel de para-medico-legiști.

Pentru a pune la îndoială decizia judecătorilor de la Curtea de Apel București , cei care au lansat și dezvoltat scenariul groazei  plantat la Spitalul Pantelimon, devenit, după ei, un fel de lagăr pentru pacienți, bat monedă tot din materialul procurorilor care a fost livrat integral pentru dezbaterea publică. Aceleași probe incriminatoare care au fost considerate subțiri de judecătorii de la CAB sunt reluate și livrate ca noi de partizanii tezei „complotului generalizat al medicilor ATI-iști”. Extinderea expertizei medico-legale pentru un nou lot de decedați a fost cerută de procurori, dar este neclar dacă cei de la IML vor adopta maniera de lucru în care au exclus specialiști în ATI, considerând că pot face singuri actele cerute de procurori.

Conflictul profesional dintre cele două categorii de medici se răsfrânge și în credibilitatea anchetei și poate conduce la concluzii juridice diferite. Solicitarea Ministerului Sănătății de a aduce în România o echipă internațională de specialiști în ATI pentru a face un audit al metodelor de lucru și ale protocoalelor după care au lucrat medicii incriminați este un punct de pornire pentru a avea o autoritate în materie pentru a echilibra opiniile. Chiar și această idee de expertiză independentă a fost respinsă public de cei care consideră că IML este autoritatea supremă, imposibil de contestat. Un partizanat care ridică semne de întrebare legate de scopul real al declanșării acestui uriaș scandal.

Sperăm ca ancheta penală să fie scutită de mizeriile scoase de prin coșurile de gunoi de denunțătorii de profesie care au livrat materialul pentru începerea dosarului. Cei care au primit inițial delațiunile și le-au publicat ca „investigații de presă” scot acum ca probă un raport al fostei directoare de îngrijiri Stamatoiu. Sunt neglijențe administrative constatate la un mai vechi control de rutină care nu puteau în nici un caz să fie încadrate la culpe medicale care să favorizeze crime cu premeditare. Dar ca tabloul să fie desprins din Caragiale, Stamatoiu constata că unele medicamente nu sunt ținute sub cheie în secția ATI. În 2016, primul scandal de proporții care a bântuit prin Spitalul Pantelimon, provocat de senzorul de integritate doctorița Voicu, era provocat de reclamația că medicamentele sunt ținute sub cheie în secția ATI. Pedalarea pe asemenea „probe” fără relevanță arată că muniția a cam fost epuizată în acest dosar.

Încep să se contureze însă și scopurile pentru care au fost orchestrate denunțurile. Concedierea fostei șefe a secției ATI, dr. Voicu Elena, a permis să se afle și motivele pentru care sub mandatul de patru ani al acesteia au plecat din secție nu mai puțin de 66 de cadre medicale - medici, asistente, infirmiere. Erau reclamate comportament abuziv, derapaje verbale greu de reprodus care au creat o atmosferă incompatibilă cu desfășurarea unei activități medicale normale. O altă anchetă a Ordinului Asistenților medicali o viza pe asistenta medicală Stamatoiu Camelia, directoarea de îngrijiri a Spitalului Pantelimon, pentru abateri asemănătoare cu ale colegei de denunț.

Cu toate eforturile de a ține sub presiune cazanul scandalului și de a-l transforma în conflict politic, cu țintă ministrul Rafila, dosarul pare trecut acum în plan secund. Rămân însă marea neîncredere și confuzia trimise spre populație cu privire la funcționarea sistemului public de sănătate, vital în securitatea națională. Dacă vom constata că aceleași voci au format și corul de contestări ale sistemului SMURD, pe care îl vedeau ca opus sistemului de sănătate, putem să ne gândim că elementele războiului hibrid se manifestă cu putere în România. Judecând în această cheie, dosarul „Doamna cu coasa” are rădăcinile în alte părți.

S-a cam epuizat muniția în dosarul de la Pantelimon

Se pregătește de absolvire o nouă promoție „Costache”, livratorul de cârnați al DNA 

Ce interese au denunțătoarele de la Pantelimon

Cine formează corul de susținători ai acuzării?

De ce nu este agreată o comisie internațională de experți în ATI?

Procurorii sunt mânați de setea de revanșă după decizia eliberării doctorițelor? Mai poate fi ancheta penală imparțială?

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: razboi hibrid coşuri gunoi pantelimon