În deschiderea sezonului estival, operatorii din turism estimează că în staţiunile de pe litoral vor sosi peste 35.000 turişti pentru a-şi petrece vacanţa de 1 Mai pe plaje şi în cluburi.
Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Litoral Delta Dunării, evenimentele de agrement organizate de operatorii din turism şi administraţiile locale vor debuta din seara de joi 30 aprilie cu petrecerile tematice din cluburi.
Astfel, în Mamaia, la Crema Summer Club vor fi prezenţi în spectacole Gipsy Casual şi Ionuţ Galani, DJ Rynno, Mircea Zara, DJ Desyn Vibes şi DJ Mekoo. Şi clubul Cafe del Mar Mamaia se deschide pentru un nou sezon estival încă de joi seară. Aici, atmosfera va fi animată de DJ Adrian Eftimie. De asemenea, sunt organizate petreceri în cluburile şi pe plajele Fratelli, Le Gaga, Bellagio, Ego, Harlequin, Luv, Oha Beach, Kudos beach, Princess, Papaya Beach, Rapana beach, Martinez, Tan Tan, Ammos Beach
În Mamaia Nord, în perioada 30 aprilie - 3 mai este programată o nouă ediţie a Festivalului de muzică electronică Sunwaves, iar la Enigma Beach, în Mamaia, pe 1 Mai - Concert Skrillex şi în seara următoare - The Mission 2nd of May cu: Luciano, Cesar Merveille, Ernesto Ferreyra, EZIKIEL, Felipe Valenzuela, Gianni Callipari, Julietta.
Vineri, de 1 Mai, se organizează tradiţionala Paradă rutieră a litoralului românesc, de la ora 16,00 la 19,00, pe traseul Mamaia -Telegondolă cu destinaţia Portul Tomis şi retur. Cortegiul va reuni autobuze etajate, Carul alegoric al prietenilor Facebook, motocicletele Seawolves, autovehiculele Retromobil Club Constanţa şi maşinile de drift ale echipei Smart Driving Series. Partenerii Paradei Litoralului Românesc sunt: Seawolves Motorcycle Club România, Retromobil Club Constanţa, Smart Driving Series, Clubul de dans sportiv Magic Star, Clubul prietenilor Tomiris şi Regia Autonomă de Transport în Comun.
La Constanţa, primăria dă foc la grătare ... pentru pensionari. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Constanţa, Liviu Tramudana, administraţia locală organizează picnicuri pentru pensionari, de 1 Mai, începând cu orele 11,00, în Parcul Casei de Cultură a Sindicatelor, în spaţiul de joacă Ţara Piticilor situat în Parcul de pe malul Lacului Tăbăcăriei şi în Piaţa Farului. Primăria oferă mici, bere, băuturi răcoritoare şi programe artistice susţinute de formaţii de muzică populară.
La Năvodari, pe 1 Mai, în Tabăra Delfinul, primăria organizează evenimentul 'Manifest - 1 Mai muncitoresc', de la ora 11,00. Programul include: muzică patriotică cu Express Junior, Panoramik, Hai Noroc, Cornel de la Năvodari, Universalm, dansuri populare româneşti cu ansambluri de copii din Năvodari şi bulgăreşti, prezentate de Ansamblul Casei de Cultură din localitatea General Toshevo-Bulgaria.
În Eforie Nord se remarcă un eveniment cu specific: "Sailors Open Day' - oferit de Sail Adventure, club de evenimente nautice şi şcoală de navigaţie în Marina Eforie. Sunt promise petreceri cu specific nautic, regate de agrement cu velierele clubului, degustare de vinuri, bucătărie mediteraneană, mult peşte şi fructe de mare şi un concert Trupa Veche. În Eforie Sud, în Parcul Primăriei, este organizat în perioada 1- 3 mai 'Târgul colecţionarilor Antică'.
La Mangalia, în perioada 30 aprilie - 3 mai se organizează cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional Crazy Salsa Fest, la Neptun. Deschiderea oficială a sezonului va fi marcată de Caravana 'Crazy Salsa Fest' şi '1 Mai Tunning Fest', la care participă aproximativ 80 de maşini tunate, zeci de motoare şi două tiruri, în care vor dansa iubitorii de muzică latino, vor defila din staţiunea Neptun până în Portul Turistic Mangalia. Mega-spectacolul de muzică şi dans se va desfăşura apoi în aer liber, pe scena plutitoare din zona Portului turistic Mangalia. Vor participa artişti din ţară şi străinătate şi ansambluri de copii ale şcolilor de dans din România, ce vor prezenta spectaculoase momente coregrafice. Pe parcursul celor trei zile ale festivalului, pe scenă vor evolua peste 300 de dansatori.
Sunt programate spectacole, workshop-uri, petreceri dansante şi competiţii, cursuri de dans susţinute de instructori renumiţi din ţară şi din străinătate şi cursuri de etichetă a dansului. Cunoscuţii MC precum Wilmark, Briggite Christine Preda sau Justinian Radu vor fi gazdele spectacolelor pline de culoare şi talent. La festivalul de salsa din acest an vor evolua şi artişti internaţionali precum: Amneris-USA, Bersy Cortez-Malaga, Spania, Domenico Cinisi-Italia, Ivana&Roberto-Italia, Tedy&Mitko-Bulgaria, Denitsa Skuleva-Bulgaria, Lunaticas-Grecia. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Noua Generaţie.
Şi împătimiţii de tuning şi competiţii auto vor avea parte de zile pline de distracţie. În perioada 1-3 mai, la Mangalia, Asociaţia Autocustoms în colaborare cu Primăria Mangalia organizează evenimentul auto 1 Mai Tunning Fest, în Portul Turistic Mangalia. Anul acesta, organizatorii au în program concursuri de Car Audio, Tuning Auto & Moto, Drift, precum şi demonstraţii cu piloţi profesionişti CNVC. Tot în ziua de 1 Mai, Corala Bărbătească 'Armonia' şi Orchestra Folclorică 'Muzica Divertis' vor concerta la Casa de Cultură din Mangalia.
În comuna Limanu, pe malul lacului este organizată ce-a de-a doua petrecere tematică a sezonului, dedicată împătimiţilor de navigaţie, 'Yacht Party'- Marina Limanu.
Vama Veche se remarcă cu un festival de artă şi pescuit Fisheye Fest, în perioada 1-2 Mai. Evenimentul promite o experienţă cultural-alternativă ce asociază artele şi tradiţia pescuitului cu turismul cultural şi cu istoria locală a sudului Dobrogei. Organizatorii îşi doresc ca acest festival să reprezinte punctul de plecare în reconstrucţia identităţii locale a zonei costiere sud dobrogene, în jurul comunităţilor locale de pescari şi a patrimoniului cultural şi natural inestimabil al zonei. Muzica este oferită de: Alternosfera, ROA, Golan, Robin and the Backstabbers, Les Elephants Bizarres, Byron, Toulousse Lautrec, We Singing Colors, DJ K-LU şi OK Corral. De asemenea, sunt promise proiecţii de film, spectacole de teatru şi artă contemporană. Tot în Vamă se pregătesc trei zile de rock and roll, în Iron City, pe plaja de la Terasa Corsarul. De 1 Mai, cei prezenţi se vor distra cu cei de la FolkFrate, apoi va fi organizată o petrecere ce va ţine până duminică. Şi localul La Canapele din Vama Veche se alătură celor care celebrează 1 Mai cu trupele Timpuri Noi şi Ţapinarii. După concerte, petrecerea este asigurată de Dj Tony Neamţu.