x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Proiect MIRA - Poliţişti pentru UE

Proiect MIRA - Poliţişti pentru UE

de Mara Raducanu    |    19 Apr 2008   •   00:00

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) a aprobat în şedinţa de ieri a Colegiului MIRA înfiinţarea unei unităţi mobile pentru intervenţii în statele europene.



Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) a aprobat în şedinţa de ieri a Colegiului MIRA înfiinţarea unei unităţi mobile pentru intervenţii în statele europene.

Aceasta va funcţiona prin reorganizarea şi redimensionarea atribuţiilor Serviciului de combatere a infrac-ţiunilor săvîrşite de cetăţenii români în străinătate, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Potrivit unui comunicat al MIRA, personalul unităţii mobile, care va avea competenţă şi în statele UE şi pe cele non-UE, va putea soluţiona cererile de asistenţă judiciară şi poliţienească internaţională, coordona activităţile specifice privind minorii aflaţi în dificultate pe teritoriul altor state şi de colaborare interinstituţională. Principalul avantaj pe care îl prezintă operaţionalizarea structurii este acela că ofiţerii români se vor putea deplasa operativ în ţări din Uniunea Europeană ori de cîte ori se impune prezenţa lor acolo, pentru a participa alături de autorităţile naţionale la investigarea unor infracţiuni săvîrşite de cetăţeni români.

×
Subiecte în articol: observator