Plângerile contravenţionale şi solicitările de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenționale cu munca în folosul comunităţii să fie soluţionate în ședințe de judecată online, prevede un proiect depus joi de mai mulți deputați PNL.
Mai mulți deputați PNL au depus joi, la Parlament, o inițiativă legislativă prin care propun ca plângerile contravenţionale şi solicitările de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenționale cu munca în folosul comunităţii să fie soluţionate exclusiv în ședințe de judecată desfășurate în sistem online.
Inițiatorii apreciază că ședinţele de judecată online vor duce la soluţionarea mult mai rapidă a acestor tipuri de dosare civile şi la creşterea gradului de acces la justiţie prin scăderea costurilor legate de cheltuielile de deplasare şi de apărare. â
„Dacă un contravenient locuieşte în Cluj, dar fapta contravențională a fost săvârşită în Municipiul Constanţa, nu va mai trebui să se deplaseze la sediul instanţei de judecată pentru a-şi susține plângerea contravențională. Nici martorii, experții și nici avocaţii nu vor mai trebui să străbată întreaga ţară pentru a ajuta la soluționarea unei cauze de complexitate redusă”, potrivit expunerii de motive.
Propunerea legislativă vizează o formă de permanentizare ședințelor de judecată în sistem online pentru anumite cauze și nu are impact bugetar, pentru că mijloacele de comunicație audiovizuală necesare implementării acestor modificări legislative există, fiind deja la dispoziția instanțelor de judecată care pun în executare prevederile Legii nr.114/2021, lege care se aplică doar din motive generate de pandemia de COVID-19.
„Propunerea legislativă vine și în sprijinul continuării digitalizării instanțelor de judecată, acesta fiind un obiectiv asumat de Guvernul României. Mai mult, această soluție de judecată a dosarelor este deja folosită în aproape toate ţările din Uniunea Europeană, cele mai avansate în aplicarea acestui mijloc fiind Estonia, Germania, Slovacia, Suedia şi Spania. Inițiatorii proiectului legislativ sunt: Gabriel Andronache- liderul de grup al deputaților PNL, Ioan Cupșa- vicepreședinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților și Radu Moisin- membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Acestora li s-au alăturat încă 26 de deputați liberali care au semnat inițiativa”, precizează comunicatul PNL.