"Alcoolul şi viteza la volan: vehiculul ar putea să fie confiscat." Este titlul unui articol apărut acum două zile în ziarul francez Liberation. Îngrijoraţi de numărul mare de morţi (1.241 de persoane în 2007) din accidente rutiere, guvernul francez s-a hotătât să declare serios război alcoolului la volan, consumului de stupefiante şi vitezei excesive.

Astfel, în cadrul Consiliului Interministerial al Circulaţiei Rutiere, aceştia au dezbătut ieri un proiect ce are drept scop prevenirea şi responsabilizarea conducătorilor auto. Planul este acela de a realiza "controale mai dese şi sancţiuni mult mai ferme, mergând până la confiscarea vehiculului acolo unde vor fi recidive în ceea ce priveşte condusul sub influenţa alcoolului". Confiscarea maşinii se va aplica, de asemenea, şi în cazul abaterilor repetate în cazul excesului de viteză (mai mult de 50 km/h), condusul sub influenţa stupefiantelor şi lipsa permisului.
LA NOI, MAI UŞOR! În România se pare că suntem iertaţi mai uşor de păcatele rutiere. Astfel, potrivit legislaţiei româneşti, un conducător de autovehicul sau tramvai comite o contravenţie şi este sancţionat cu amendă dacă este descoperit cu o îmbibaţie alcoolică în aerul expirat de până la 0,4 miligrame/ litru. Dacă însă îmbibaţia de alcool în aerul expirat este mai mare de 0,4 miligrame/ litru, legea prevede că este vorba despre o infracţiune. Lucrurile stau altfel şi la capitolul viteză. În ţara noastră, pentru depăşirea vitezei cu peste 50 km/h ţi se suspendă permisul de conducere pentru 90 de zile, iar amenda este de 43 de euro. În Olanda, ţi se confiscă fără drept de apel autovehiculul, iar buzunarul ţi se goleşte cu 490-670 de euro; în Germania ţi se suspendă dreptul de a conduce pentru trei luni şi o amendă de 425 de euro; în Anglia – 2.500 de lire sterline, adică echivalentul a 3.700 de euro.

Citește pe Antena3.ro