x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Proteste masive în București. Mii de angajați din sănătate au ieșit în stradă împotriva noii legi a salarizării

Proteste masive în București. Mii de angajați din sănătate au ieșit în stradă împotriva noii legi a salarizării

de Redacția Jurnalul    |    03 Iun 2026   •   17:36
Proteste masive în București. Mii de angajați din sănătate au ieșit în stradă împotriva noii legi a salarizării
Victor Stroe/Membrii Federației Sanitas au organizat un amplu protest în Piața Victoriei, chiar în timpul ședinței de Guvern conduse de Cabinetul Bolojan

Peste 15.000 de angajați din sănătate și asistență socială din toată țara au protestat în București împotriva noii legi a salarizării. Sindicaliștii avertizează că veniturile medicilor și asistenților ar putea scădea drastic și cer retragerea proiectului.

Sindicaliștii avertizează că medicii și asistenții medicali ar putea pierde sume importante din venituri dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală

Nemulțumirea față de noua lege a salarizării unitare a scos miercuri în stradă mii de angajați din sistemul sanitar. Membrii Federației Sanitas au organizat un amplu protest în Piața Victoriei, chiar în timpul ședinței de Guvern conduse de Cabinetul Bolojan, acuzând autoritățile că ignoră revendicările personalului medical și că proiectul legislativ riscă să reducă semnificativ veniturile angajaților din sănătate.

Potrivit organizatorilor, aproximativ 15.000 de persoane din mai multe județe ale țării, printre care Arad, Sălaj, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Constanța și Iași, au participat la manifestație. După protestul din Piața Victoriei, participanții au pornit într-un marș către Palatul Parlamentului, unde și-au continuat acțiunea.

Printre mesajele afișate pe pancarte s-au regăsit sloganuri precum: „Nu acceptăm salarii mai mici!”, „Respect promis, respect omis!”, „Fără noi viața se oprește!”, „Când faceți salarii noi, Nu le faceți pentru voi, Faceți-le pentru toți, Nu ne transformați în hoți!” și „Noi ținem sistemul în picioare, Respectați-ne!”.

Sanitas cere retragerea proiectului de lege

Reprezentanții Sanitas solicită Guvernului să retragă actualul proiect al legii salarizării și să reia negocierile cu sindicatele. Aceștia susțin că forma prezentată recent diferă semnificativ de variantele discutate anterior cu Ministerul Sănătății.

„Diferenţa dintre ceea ce SANITAS a negociat luni de zile împreună cu Ministerul Sănătăţii şi ceea ce este prezentat acum este majoră şi greu de explicat”, au transmis liderii sindicali.

Sindicaliștii avertizează că noile prevederi ar putea afecta grav veniturile personalului medical, în special prin reducerea sporurilor acordate pentru condiții de muncă dificile, ture de noapte și activități care presupun asigurarea continuității serviciilor medicale.

Cadrele medicale se tem de scăderi importante ale veniturilor

Potrivit estimărilor făcute de reprezentanții sindicali, o asistentă medicală ar putea pierde aproximativ 1.500 de lei lunar, în timp ce un medic din secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) ar putea înregistra diminuări de până la 8.000 de lei.

Liderii Sanitas susțin că proiectul nu oferă un tratament echitabil tuturor categoriilor profesionale din sistemul sanitar și riscă să genereze noi dezechilibre și inechități salariale.

Participanții la protest au atras atenția și asupra condițiilor dificile în care își desfășoară activitatea personalul medical, solicitând autorităților să analizeze realitatea din spitale înainte de adoptarea unor măsuri care le afectează veniturile.

Nemulțumirile se extind și în alte sectoare bugetare

Valul de proteste nu se limitează la sistemul sanitar. În aceeași zi, sindicaliștii din finanțe au organizat acțiuni de protest în fața Ministerului Finanțelor, exprimându-și nemulțumirea față de proiectul noii legi a salarizării.

De asemenea, reprezentanții grefierilor au criticat documentul, susținând că menține „o grilă profund inechitabilă și discriminatorie” pentru personalul auxiliar din instanțe și parchete.

În paralel, angajații Fabricii de Arme Cugir au declanșat greva generală. Cei aproximativ 720 de salariați reclamă nivelul scăzut al salariilor, condițiile de muncă dificile și lipsa progresului în negocierile privind contractul colectiv de muncă. Potrivit liderilor sindicali, aproape 470 dintre angajați sunt remunerați la nivelul salariului minim pe economie.

Proteste anunțate și în sistemul fiscal

Tensiunile ar putea continua și în zilele următoare. Federația Sindicatelor Finanțiștilor a anunțat că, pe 4 iunie 2026, angajații din finanțele publice din toate județele țării vor protesta prin întreruperea activității între orele 08:00 și 16:00.

Sindicaliștii avertizează că acțiunea poate afecta funcționarea instituțiilor-cheie din domeniul fiscal, inclusiv ANAF, Ministerul Finanțelor, Vama și Trezoreria. Aceștia solicită un sistem de salarizare care să reflecte responsabilitățile, complexitatea activității și incompatibilitățile specifice profesiei.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sursa foto Victor Stroe - Jurnalul

×