x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest spontan la IAR Ghimbav

Protest spontan la IAR Ghimbav

03 Sep 2015   •   11:51
Protest spontan la IAR Ghimbav
Sursa foto: newsbv.ro

Aproximativ 180 de salariaţi de la S.C IAR S.A Ghimbav au protestat spontan joi, între orele 7.15-9.00, în faţa porţii de intrare în societate. Conflictul spontan a izbucnit pe fondul prevederilor legale care încalcă dreptul salariaţilor S.C IAR S.A la negocierea colectivă, informează un comunicat transmis AGERPRES de Sindicatul ICA Ghimbav.

Salariaţii sunt nemulţumiţi că un articol din Legea Bugetului prevede limitarea creşterii salariale (maximum inflaţia prognozată), se arată în comunicat.

"Salariaţii S.C IAR S.A reprezentaţi de Sindicatul ICA, care au dreptul la negocieri colective, conform Constituţiei României, dar şi a actelor tratatelor internaţionale, la care România este parte, le-a fost restricţionat evident dreptul de a negocia şi, echivalent, dreptul la acţiuni colective, cu privire la cel mai important obiect al negocierii colective, respectiv salariul. Astfel, Sindicatul ICA nu poate negocia clauze în contractul colectiv cu privire la creşteri salariale decât condiţionate conform legislaţiei menţionate. Mai mult, în contextul în care propune spre negociere creşteri salariale în afara limitelor impuse prin actele normative, nu poate declanşa conflict de muncă, dat fiind posibilă o interpretare de natură că acest conflict ar contraveni limitării dreptului impus prin art 157 din Legea 62/2011, respectiv s-ar putea interpreta ca pentru rezolvarea revendicărilor angajaţilor este necesară adoptarea unei legi sau a unui act normativ", se mai precizează în comunicatul de presă.

S.C IAR S.A nu are datorii restante, a obţinut profit în anii anteriori şi se poate justifica o creştere salarială datorită creşterii productivităţii muncii, susţine Sindicatul ICA.

În ultima perioadă, Sindicatul ICA a făcut o serie de intervenţii prin Blocul Naţional Sindical (BNS), la Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii, Ministerul Economiei şi o adresă către Avocatul Poporului pentru sesizarea Curţii Constituţionale de la care nu s-a primit nici un răspuns, potrivit comunicatului de presă.

"Aceste proteste este posibil să continue pentru că există o nemulţumire generală. În afară de faptul că toţi de la care am cerut ajutor până acum ne dau dreptate, nimeni nu a făcut nimic. Trebuie făcut ceva. Intervenţii au fost peste tot, dar deocamdată nimeni nu a făcut nimic, iar salariaţii aşteaptă. Până când, nu ştiu, Deocamdată, joi a fost un protest spontan în afara porţii societăţii, dar nu ştiu ce se va întâmpla în zilele următoare dacă nu avem un răspuns de la autorităţi", a declarat pentru AGERPRES liderul Sindicatului ICA, Arpad Suba.

IAR Ghimbav are în prezent 316 salariaţi.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: iar ghimbav protest protest spontan